Un aparat de zbor s-a prăbușit în această după-amiază în extravilanul localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă, provocând o explozie și un incendiu de vegetație.
Oamenii legii au stabilit preliminar că incidentul s-a produs la aproximativ trei kilometri de localitate, unde, în urma impactului cu solul, a avut loc o explozie, iar vegetația din proximitate a fost cuprinsă de flăcări. Zona a fost securizată, iar instituțiile abilitate au intervenit pentru lichidarea incendiului și documentarea circumstanțelor producerii incidentului.
Deocamdată, originea aparatului de zbor nu a fost stabilită. Specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției se deplasează la fața locului pentru a examina resturile și a stabili cu certitudine ce tip de aparat este și în ce circumstanțe s-a produs prăbușirea.
Autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să nu atingă sau să se apropie de componentele identificate la fața locului.
Menționăm că acum o săptămână, un incident similar s-a produs la fel în raionul Ștefan Vodă. Atunci, oamenii legii au anunțat că, aparatul de zbor, căzut localitatea Crocmaz, ar fi de tip „dronă-rachetă”
FOTO // Ce se știe despre aparatul de zbor care a explodat la Crocmaz: ar putea fi o „dronă-rachetă”

























