Republica Moldova împlinește astăzi 35 de ani de independență. La Bălți, sărbătoarea a fost marcată, în premieră, printr-o paradă militară. Efectivele mai multor structuri au defilat pe strada Ștefan cel Mare, unde a fost prezentată și tehnica din dotare. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației publice locale, veterani ai războiului de pe Nistru și locuitori ai municipiului.
„Sunt foarte mândru, ne-am pregătit, am făcut câteva antrenamente. Trebuie să recunosc puțin am mai uitat cum se defilează în coloană, dar făcând câteva antrenamente mi-am amintit, atât eu, cât și colegii. Pe parcursul a 35 de ani Republica Moldova are cu ce se mândri și trebuie să continuăm să construim independența toți împreună mai departe”, spune Igor Savin, locotenent-colonel în rezervă.
„Angajații Direcției Regionale Nord cu mândrie participă la aceste evenimente. Avem amplasată în piață o expoziție de mijloace și tehnică specială din dotarea Inspectoratului General de Carabinieri. Suntem mândri că putem participa la această sărbătoare frumoasă. La Mulți Ani Republica Moldova, 35 de ani de Independență o datorăm veteranilor noștri care au participat la acțiunile de luptă”, susține Alexandru Cibotari, colonel-șef adjunct al Direcției Regionale Nord a IGC.
„Participăm în cadrul ceremoniei aniversare, 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova alături de mai multe structuri de forță din garnizoana Bălți. Aducem un profund omagiu veteranilor care și-au consacrat viața în acel război de pe Nistru. Independența ne unește”, a dăugat Daniel Vrabie, maior, ofițer de presă la Brigada 1 Infanterie Motorizată „Moldova”.
Locuitorii orașului spun că se mândresc cu țara lor și cu cei 35 de ani de independență.
„Eu mă mândresc că locuiesc în Republica Moldova independentă, care și-a obținut independența cu 35 de ani în urmă. Sunt bucuroasă că astăzi Republica Moldova singură poate decide pe ce drum să meargă.”
„35 de ani de independență a Republicii Moldova. Moldovioara noastră dragă, unde noi trăim, unde noi activăm, unde ne creștem copiii. Îmi cresc cele trei fetițe ca acele trei culori ale drapelului.”
Cei prezenți la eveniment au vorbit și despre parcursul pe care trebuie să-l urmeze Republica Moldova în următorii ani.
„Am făcut pași importanți în ”92 și până acum și în continuare trebuie doar și doar să menținem acest parcurs, să ne iubim țara noastră și astăzi vreau să doresc ca peste 35 de ani de zile să fim stat independent, democrat, liber care să-și poată să-și decidă singur soarta și un sincer La Mulți Ani Republica Moldova”, a declarat Vladimir Rusu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
„Astăzi este într-adevăr o zi importantă pentru Republica Moldova — Ziua Independenței. Ucrainenii, ca nimeni alții, înțeleg ce înseamnă independența. Ea nu se obține pur și simplu, ci cu un preț mare, de aceea trebuie să o prețuim și să o construim în inimile și în sufletele noastre. Îi doresc Republicii Moldova tot ce este mai bun pe acest drum. Văd Moldova, alături de Ucraina, în Uniunea Europeană, în familia europeană liberă, printre țările care își vor ocupa locul demn în Europa”, a spus Vladimir Sergheenco, Consulul Ucrainei la Bălți.
Ziua Independenței este marcată astăzi în întreaga țară prin mai multe evenimente dedicate celor 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. În a doua parte a zilei, la Chișinău sunt așteptați președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan. Cei doi șefi de stat vor participa ulterior la o reuniune trilaterală, care va avea loc la Președinție.

























