O adolescentă de 15 ani s-a sinucis după ce a împușcat doi profesori și șapte colegi într-o școală din Wisconsin

Incidentul a avut loc la școala privată Abundant Life Christian School din Madison, Wisconsin. Atacatoarea este o adolescentă de 15 ani, care s-a sinucis după ce și-a împușcat doi profesori și șapte colegi. Un elev și un profesor au murit, iar alți doi copii sunt în stare critică, potrivit ABC News și CNN.

Autoritățile au numit-o pe Natalie Rupnow, o adolescentă de 15 ani, cunoscută de colegii ei sub porecla Samantha, ca fiind autoarea atacului. Un coleg și un profesor au murit pe loc, iar alte șase persoane (un alt profesor și cinci elevi) au fost transportate la spital. Dintre aceștia, doi elevi sunt în stare critică. Atacatoarea s-a împușcat mortal înainte de ajungerea poliției la școală.

Poliția a mai precizat că primul apel numărul de urgență (911) a fost făcut de un elev de clasa a doua (deci de 7-8 ani). Școala are aproximativ 390 de elevi, de la grădiniță până la clasa a 12-a.

Părinții fetei au fost audiați de poliție, dar ei nu sunt considerați suspecți. În ultimii ani, autoritățile au pus sub acuzare și părinții, în funcție de atitudinea lor față de arme în educația copilului, instanțele considerând că aceasta poate fi considerată instigare la atac în masă.

Atacurile armate la școlile din SUA au devenit deja o rutină macabră în Statele Unite, cu 349 de atacuri anul trecut și 322 în acest an. Jumătate dintre aceste atacuri au fost executate de minori.

Știri similare

Postarea următoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *