Mascații de la „Fulger” vor putea fi văzuți astăzi și mâine pe traseele din țară, inclusiv cu tehnică blindată. Un anunț în acest sens a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției.
Potrivit IGP, mascații de la Fulger vor întreprinde mai multe exerciții tactice, desfășurate regulat conform planului de acțiuni al instituției, menite să consolideze capacitățile profesionale ale mascaților.
„În acest context, îndemnăm societatea să se informeze doar din surse oficiale și să nu răspândească informații eronate”, se arată în comunicat.























