Mamele parfumează casa cu aromă de dovleac copt, iar cei mici decorează cojile dovlecilor pentru a-i transforma în personajele preferate. Toamna, dovleacul este una dintre vedetele din piață, din bucătăria și casa noastră. Află ce beneficii are pentru sănătate și cum poate fi consumat.
Pe lângă aroma plăcută a deserturilor cu dovleac, acesta poate fi gătit și în alte moduri ingenioase și, mai important decât atât, este extrem de sănătos pentru noi, indiferent de vârstă.
Potrivit doc.ro, dovleacul conține, printre altele, luteină, beta-caroten, vitamina A, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E și K, zinc, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fosfor, seleniu, mangan și fier. Este bogat în proteine și fibre și este o sursă excelentă de acizi grași esențiali Omega 3 și Omega 6.
Nu doar conținutul de pulpă se consumă în cazul dovleacului, ci și semințele, pe care le poți găsi și separat, în comerț. E bine să cumperi variante fără sare sau arome, de preferat crude sau coapte (nu prăjite în ulei) și nesărate. Semințele de dovleac sunt la fel de sănătoase precum pulpa de dovleac și sunt un remediu popular cunoscut pentru paraziții intestinali.
Ce beneficii are consumul de dovleac?
Dovleacul te poate ajuta să slăbești, fiind sărac în calorii. Favorizează digestia și previne depunerea grăsimilor, datorită unui conținut mic și rar de vitamina T. În plus, dovleacul stimulează activitatea rinichilor, are acțiune diuretică și favorizează eliminarea apei în exces din organism.
Această legumă reglează glicemia și ține nivelul colesterolului sub control, prevenind diabetul și afecțiunile inimii. Tot legat de sistemul cardiovascular, substanțele active din dovleac îmbunătățesc circulația sangvină periferică și previn agravarea unor afecțiuni cardiovasculare degenerative.
Dovleacul conține o cantitate mare de vitamina A, 100 de grame din această legumă oferindu-ne nu mai puțin de 70% din necesarul zilnic. Printre altele, vitamina A este vitală pentru sănătatea mucoaselor, a ochilor, pielii, părului și unghiilor. Împreună cu vitamina E, previne îmbătrânirea pielii și apariția ridurilor.
Poți consuma dovleac și dacă suferi de anemie, de oboseală cronică sau în perioadele foarte stresante. Dovleacul are efecte benefice și în caz de insomnie, depresie, nervozitate și anxietate. Acționează la nivel cerebral cu efect antiinflamator, calmant și tonic, calmând migrenele și îmbunătățind memoria.
Dovleacul este una dintre puținele legume care acționează și la nivel hormonal, cu beneficii atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Crește libidoul, reglează nivelurile hormonale, calmează durerile menstruale și îmbunătățește fertilitatea în cazul ambelor sexe.
Dovleacul are efecte antimicotice, anticancerigene, antiseptice și antivirale. Susține sistemul imunitar, combate infecțiile din organism și favorizează regenerarea celulară, în special la nivelul ficatului.
Cum se prepară dovleacul?
- Dovleacul poate fi consumat fiert, la cuptor sau pe grătar. Există persoane care îl consumă și crud, deși gustul în acest caz poate să nu fie pe placul oricui.
- Dovleacul poate fi consumat ca desert, feliat, fără semințe, copt într-o tavă la cuptor. Se poate mânca apoi ca atare sau se pun peste felii puțină miere și nucă măcinată. De asemenea, se poate face și o delicioasă plăcintă cu dovleac sau o tartă.
- Dovleacul copt sau pus pe grătar poate fi și o garnitură perfectă pentru carnea de vită, de curcan sau de pui. O supă-cremă de dovleac sau un piure pot fi alegeri la fel de bune. Acestea au un gust ușor dulce, rafinat, și pot fi o surpriză plăcută pentru familie (cei mici au voie să consume dovleac începând cu vârsta de un an).
Pentru o tartă rapidă, poți cumpăra un blat de-a gata din comerț, pe care să îl umpli cu o cremă din dovleac și alte ingrediente. O jumătate de cană de zahăr brun, o linguriță de scorțișoară pudră, o jumătate de linguriță de ghimbir măcinat, un sfert de linguriță de cuișoare măcinate și o jumătate de linguriță de sare se amestecă într-un bol mic.
Într-un castron mai mare bați două ouă, pe care le amesteci cu 450 g de cuburi de dovleac pregătit în prelabil pe foc (20 de minute în tigaie, cu puțină apă și zeama de la o portocală) și cu condimentele din bol. Apoi, adaugi și 300 ml de iaurt grecesc și torni conținutul în blatul cumpărat de-a gata și pus într-o tavă de tartă.
Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade și apoi se introduce tava cu tarta. Se lasă 40 de minute la copt, apoi se scote și se lasă la răcit cam două ore. Se poate consuma cu puțină frișcă pe deasupra.
Ce spun studiile despre dovleac?
Dovleacul este una dintre acele plante comestibile care au și proprietăți medicinale demne de luat în seamă, datorită prezenței unor substanțe chimice naturale și unice, comestibile. Dovleacul este un aliment care conține mai mulți fito-constituenți care aparțin clasei alcaloizilor, conține flavonoide și acid palmitic, acid oleic și acid linoleic. Diverse proprietăți medicinale importante (inclusiv proprietăți anti-diabetice, antioxidante, anti-cancerigene, antiinflamatoare și altele) au fost bine documentate de-a lungul anilor, în cadrul a numeroase studii.
De reținut despre dovleac:
- Potasiul pe care îl conține are un efect pozitiv asupra tensiunii arteriale și susține sănătatea inimii.
- Dovleacul este o sursă bună de fibre, care poate ajuta la reducerea poftei de mâncare și, de asemenea, este de ajutor în cura de slăbire (o cană de dovleac are cam 50 de calorii).
- Dovleacul este, de asemenea, bogat în vitamina C, care s-a dovedit că crește producția de celule albe din sânge, ajută celulele imune să funcționeze mai eficient și să facă rănile să se vindece mai repede.
- Antioxidanții din dovleac ar putea ajuta la prevenirea degenerării și afectării ochilor. Într-o analiză a 22 de studii, oamenii de știință au descoperit că persoanele cu aporturi mai mari de beta-caroten au avut un risc semnificativ mai mic de cataractă, o cauză frecventă a orbirii. Dovleacul este, de asemenea, una dintre cele mai bune surse de luteină și zeaxantină , doi compuși asociați cu riscuri mai mici de degenerescență maculară legată de vârstă și cataractă.
- Piureul de dovleac poate fi folosit ca înlocuitor pentru unt sau ulei în rețetele care necesită coacere.
- Dovlecii întregi (netăiați) ar trebui depozitați într-un loc întunecat și răcoros, cel mult două luni.