România a semnat contractul pentru cumpărarea celor 18 avioane de vânătoare F-16, de la Regatul Țărilor de Jos. Aeronavele au ajuns deja în țară, notează știrileprotv.ro.
Statul român va plăti 1 euro pentru ele, dar și o taxă pe valoarea adăugată de 21 de milioane de euro, calculată la valoarea declarată a bunurilor. Astfel, vor fi 56 de aparate F-16, iar anul viitor vor fi chiar 67. Asta după ce vor fi livrate toate avioanele de acest tip, pe care le-a cumpărat din Norvegia.
După achiziția celor 18 aeronave F-16 de la olandezi, România va ajunge să aibă 4 escadrile.
Avioanele de curând cumpărate se află deja în țară și vor fi folosite pentru pregătirea piloților NATO și ucraineni, la Centrul European pentru Instruire, inaugurat acum doi ani, la Fetești.
La aceeași bază este o escadrilă de 17 aeronave, cumpărate din Portugalia. Alte 16 de acest tip, din Norvegia, sunt folosite la Câmpia Turzii. Și – tot din Norvegia – au ajuns deja 5 aparate la baza de la Mihail Kogălniceanu, urmând să vină și restul de 11 prevăzute în contract, până la mijlocul anului viitor. Avioanele au fost modernizate, pentru a le crește durata de viață.

















