Noi victime ale escrocheriei cu „ruda implicată în accident” la Bălți. Cel puțin cinci persoane au fost anunțate la telefon că o rudă de a lor ar fi provocat un accident rutier și e nevoie de bani pentru a „șterge urmele”. Astfel, victimele au transmis escrocilor de la 100.000 la aproape 400.000 de lei, iar valoarea totală a prejudiciului ajunge la un milion de lei.
Procuratura mun. Bălți asigură conducerea urmăririi penale în cinci cauze penale, inițiate pe fapte de escrocherie, conexate într-o procedură, constatându-se că în perioada 09 – 20 mai 2024, un grup de persoane a indus în eroare părțile vătămate, pretinzând că rudele acestora sunt implicate în accidente rutiere cu urmări grave. Sub pretextul necesității de bani pentru intervenții chirurgicale sau servicii juridice, au convins victimele să le transmită sumele solicitate, variind între 100.000 lei și 382.000 lei, însușindu-și astfel banii în mod fraudulos. Suma totală a prejudiciului cauzat prin infracțiune constituie circa 1 milion de lei.
În urma acțiunilor de urmărire penală și de investigație efectuate au fost identificate două persoane, rolul cărora era să se întâlnească cu părțile vătămate și să primească banii solicitați prin escrocherie. Aceste persoane au fost reținute și și sunt cercetate în stare de arest, conform mandatului emis de instanța de judecată din 24 mai 2024. Oamenii legii continuă acțiunile pentru identificarea altor victime ale schemelor infracționale, precum și a complicilor implicați în aceste fapte de escrocherie.
Inspectoratul de Poliție Bălți a emis o atenționare în acest sens:
„Escrocii apelează la sentimentele de compasiune ale oamenilor, pretinzând că un membru al familiei lor a fost implicat într-un accident rutier și solicitând asistență financiară urgentă. Îngrijorător este faptul că, în unele cazuri, aceștia ajung chiar la domiciliul victimelor pentru a prelua banii solicitați.