Percheziții la un call-centru din capitală. Un cetățean al Ucrainei a fost reținut după ce ar fi propus 20 de mii de dolari șefului unui inspectorat de poliție din mun. Chișinău pentru protejarea unei afaceri clandestine. Denunțul a fost făcut chiar de omul legii.
Potrivit poliției, începând cu luna aprilie 2024, un grup de persoane, printre care doi cetățeni ai Ucrainei, aflându-se în mun. Chişinău, au organizat coruperea unui șef de Inspectorat de poliție din capitală, în schimbul oferirii protecției activității ilicite de prestare a serviciilor în domeniul „call-center”. Taxa de protecție ar fi constat în scutirea de eventualele controale efectuate de către instituțiile statului, afacerea menționată având conexiuni și cu alte oficii cu activități similare din Republica Moldova.
„În perioada aprilie-mai 2024, cetățenii Ucrainei au propus șefului Inspectoratului de polițiemijloace bănești în sumă totală de 20 000 dedolari, fapta infracțională fiind documentată deCNA, în comun cu Inspectoratul General al Poliției (IGP) și Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI”, informează oamenii legii.
În urma perchezițiilor, desfășurate la sediul call-centrului, au fost ridicate mijloace financiare în sumă cumulativă de circa 250 000 de lei, mai multe dispozitive electronice de stocare a informațiilor, dar și diverse înscrisuri aferent activității oficiului.
„Ca rezultat, un cetățean al Ucrainei a fost reținut pentru 72 de ore. Cercetările pe caz se desfășoară sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Chișinău”, se arată într-un comunicat emis de Poliția R. Moldova.