Peste 50 de familii care locuiesc în blocul locativ de pe strada Independenței 23 din Bălți se vor bucura de condiții de trai mai confortabile. Clădirea va fi complet termoizolată, ceea ce va reduce pierderile de căldură și va genera economii de cel puțin 28% la facturile pentru energie. Contractul de finanțare a fost semnat cu Asociația de Proprietari din Condominiu.
Este primul bloc de locuințe din nordul Republicii Moldova care va fi renovat energetic prin intermediul Programului Guvernului – Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
„Sperăm că o să avem niște chitanțe mai modeste la compartimentul consumului termoenergetic. Plus acesta să ne creeze un confort pentru trai decent în blocul nostru, pentru că, atunci când au fost proiectate aceste blocuri, nu era prevăzut deci acest nivel de termoizolare și eficiență energetică. Sperăm ca să aibă și o față nouă acest bloc, chiar se află în centrul orașului, și este o clădire destul de drăguță.”
„Cred că o să fie mult mai bine, pentru că bate vântul peste tot, este frig iarna. Casa a fost veche, au construit-o demult. Au mai dat crăpături, cade tencuiala, trebuie să facem ceva, ca să o îmbrăcăm”, au spus locatarii.
Pentru prima dată, locatarii blocurilor multietajate din Republica Moldova pot beneficia de subvenții directe de la stat pentru lucrări de eficiență energetică.
„Ne-am consultat cu locatarii, am făcut adunare ca să participăm, să facem audit. A fost coordonat cu locatarii și ni s-a permis de a face audit. Au fost și greutăți, a fost și neplăceri, dar, în schimb, am mers mai departe și am ajuns la etapa de încheiere a contractului”, a menționat Nina Zaharco, președinta Asociației de Proprietari în Condominiu.
Se estimează că, în 3-4 ani, valoarea medie a investiției pentru un apartament, care este de circa 25 de mii de lei, va fi recuperată.
Autoritățile consideră proiectul de la Bălți un exemplu pentru nordul țării, care demonstrează cât de important este parteneriatul dintre stat și cetățeni.
„Valoarea contractului este de 5,7 milioane de lei. Din această sumă, practic, finanțarea de la bugetul de stat din cadrul programului reprezintă 4,050,000 lei. Contribuția locatarilor este 30%, ceea ce reprezintă aproximativ 1,7 milioane de lei, doar că din contribuție se va deduce alocația oferită de către Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Fondului de Reducere a Realități Energetice pentru familiile care sunt vulnerabile energetic”, a declarat Ion Munteanu, director la Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Programul „Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM)” este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) și are ca scop finanțarea măsurilor de eficiență energetică în blocurile locative din întreaga țară. Cu un buget total de 1,4 miliarde de lei, programul își propune să reabiliteze peste 500.000 de metri pătrați de spațiu locativ până la finalul anului 2027.

















