Trei bărbați din orașul Rîșcani au fost reținuți de oamenii legii, fiind suspectați de implicare în activități ilegale legate de traficul și consumul de droguri pe teritoriul raionului. Suspecții au vârstele de 44, 45 și 51 de ani. Aceștia au intrat în vizorul polițiștilor în urma unei documentări complexe, desfășurate pe parcursul a trei luni, cu sprijinul procurorilor.
În cadrul investigațiilor, forțele de ordine au efectuat șapte percheziții autorizate la domiciliile bănuiților. În urma acestora, au fost depistate substanțe de origine vegetală și alte materiale care ar avea proprietăți narcotice, dispozitive artizanale utilizate pentru consumul drogurilor, echipamente destinate mărunțirii marijuanei, precum și muniții deținute ilegal.
De asemenea, au fost ridicate mai multe obiecte considerate relevante pentru cauza penală. Toate bunurile au fost sigilate și transmise spre expertiză.
În baza probelor acumulate, cei trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și pentru atragerea persoanelor vinovate la răspundere, conform legislației în vigoare.
























