Un bărbat de 33 ani din raionul Anenii Noi a răpit un Volkswagen. Automobilul aparține chiar unui cunoscut de-al său și era parcat pe o stradă din orașul Sîngera.
Făptașul a fost la volan în stare de ebrietate. Mai mult, acesta nu deține nici permis de conducere.
Suspectul este cercetat în libertate pentru răpirea mijlocului de transport și pentru încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport în stare de ebrietate.
Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă de până la 67 500 de lei sau închisoare până la 8 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.