Încă o școală din raionul Florești și-ar putea închide ușile de la 1 septembrie. Potrivit autorităților raionale, gimnaziul „Svetlana Toma” din satul Iliciovca, care numără doar 48 de elevi, nu dispune de cabinet medical și sală sportivă, blocul alimentar necesită reparație capitală, iar elevii sunt nevoiți să meargă la veceul din curtea școlii.
„Învățământul este simultan în clasele primare. Clasa întâi învață împreună cu clasa a treia, clasa doua învață împreună cu clasa a patra. În instituția dată, din 16 cadre didactice – 8 sunt pensionari. Trei cadre didactice sunt nespecialiști în domeniul educației, iar două cadre didactice, specialiști în domeniul educației, nu predau conform specialității disciplinele”, a declarat Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport, CR Florești.
Optimizarea instituției de învățământ cu predare în limba rusă urma să fie discutată și supusă votului în cadrul ședinței de joi a Consiliului Raional Florești, însă proiectul de decizie a fost scos de pe ordinea de zi.
„Am un băiat care crește și vreau să-l dau în clasa întâi la școala noastră din sat. Să-l duc la 30 km distanță, să-l trezesc dimineața la 6, să meargă o oră – pentru mine este inacceptabil.”
„Noi vrem ca școala să fie păstrată, copii noștri să învețe aici, pe loc, să nu se închidă școala. Așa cum a fost înainte să fie și acum. Eu vreau ca ei să nu se chinuie să meargă așa drum lung”, au spus locuitorii satului Iliciovca, raionul Florești.
Chiar dacă recunosc că elevii au nevoie de o educație de calitate, iar condițiile de învățământ din gimnaziu lasă de dorit, administrația instituției și profesorii sunt întristați de vestea posibilei optimizări.
„Nici noi, colectivul pedagogic, nici părinții sau copiii, nu suntem gata de o astfel de noutate. Noi înțelegem dorința de a îmbunătăți condițiile, dar, bineînțeles, nu suntem deacord, nu atât noi, cât părinții și discipolii noștri”, a declarat Tatiana Grimailo, vicedirectoare, gimnaziul „Svetlana Toma” din s. Iliciovca.
„Eu, ca profesor, chiar aș dori ca să nu fie lichidat acest gimnaziu. Noi locuim împreună cu fiica mai mică. Avem trei nepoți și mă voi duce acolo unde se vor duce ei. E clar că ei la Florești, la „Cehov”, nu vor merge, așa după cum știm, am vorbit pe acest subiect în familie”, a adăugat Emilia Palagniuc, profesoară de limba și literatura română, gimnaziul „Svetlana Toma” din s. Iliciovca.
În cazul în care consilierii raionali vor decide optimizarea gimnaziului, elevii își vor continua studiile la Liceul Teoretic „Anton Cehov” din orașul Florești, o instituție de învățământ cu spații educaționale bine amenajate.
„Din partea părinților a apărut o solicitare, noi o vom examina și vom găsi un numitor comun. Am propus ca acești copii să fie transferați pentru anul viitor în Liceul Teoretic „Anton Cehov” din Florești care este dotat cu toate cele necesare pentru o educație de calitate: sală sportivă bine echipată, bibliotecă școlară, centru de resurse pentru elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), cantină dotată”, a conchis Diana Pantaz, șefa Direcției Generale Educație, Cultură, Tineret și Sport, CR Florești.
În prezent, în Republica Moldova sunt 102 instituții de învățământ primar și secundar general frecventate de mai puțin de 50 de elevi.



















