O explozie a avut loc într-o clădire cu cinci etaje din Nijnii Taghil, provocând prăbușirea unei întregi scări de bloc. După ceva timp, a avut loc o a doua prăbușire, a celei de-a doua scări, scrie Libertatea.
15 apartamente au fost distruse. Amenințarea unor noi prăbușiri rămâne valabilă, au transmis serviciile operaționale regionale. 70 de persoane au fost evacuate din blocul prăbușit, a informat Ministerul Situațiilor de Urgență.
Două scări de bloc au fost dărâmate complet de explozia unei butelii, în orașul siberian Nijnii Taghil. Șapte oameni au fost răniți, anunță serviciile ruse de urgență.
Numărul victimelor a crescut la șapte persoane, a anunțat primarul orașului, Vladislav Pinaev, pe canalul său de Telegram.
„Conform ultimelor date, șapte persoane au fost rănite, cinci dintre ele copii, doi adulți au fost internați”, a scris Pinaev.
Potrivit acestuia, la hotelul Sportivnaia-1 a fost înființat un centru de cazare temporară.
În prezent, martorii sunt audiați și se fac percheziții, fiind ridicate documente legate de ultima inspecție tehnică a clădirii.
Cauza preliminară a dezastrului este, conform mai multor surse de presă ruse, locale și centrale, explozia unei butelii de gaz.