Nicu Popescu a venit cu un mesaj pentru toți cetățenii cu drept de vot din țara noastră. Ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a îndemnat oamenii să participe la referendumul de duminică pentru că:
„Integrarea europeană este cea mai sigură cale de a asigura creșterea economică în R. Moldova, salarii, locuri de muncă, investiții în infrastructură, în educație, în universități, în școli, în spitale. Doar așa, țara noastră se poate dezvolta în continuare, doar Uniunea Europeană ne poate asigura în continuare pacea și securitatea. Fiind protejați într-o familie de state mari, putem asigura în continuare lucrurile bune pe care le avem, pacea, securitatea, calmul, democrația și putem să ne mișcăm înainte pentru a genera salarii mai bune, locuri de muncă mai multe, oamenii să rămână în țara noastră, să revină. Este foarte important să ne implicăm cu toții, să nu lăsăm pe alții să decidă pentru noi, să ieșim pe 20 octombrie la referendum și să spunem ferm ce vrem să vedem în viitorul țării noastre”.