În nordul țării, în ajunul Crăciunului, credincioșii de rit vechi respectă cu sfințenie tradiția „mersului cu icoana”. În fiecare an, preotul Ioan Novac, trece pe la fiecare gospodărie din satul Țarigrad, raionul Drochia, pentru a le ura de bine oamenilor și pentru a vesti nașterea lui Iisus Hristos. Gospodinele, la rândul lor, oferă colaci, fructe și dulciuri.
„În fiecare an îl primim cu mare drag și plăcere. Pentru a avea sănătate, pace, ne rugăm la Dumnezeu pentru tot ce e bun”, a spus o femeie din sat.
Potrivit cărților bisericești, purtând icoana în case, preotul se aseamănă îngerilor și păstorilor, care au adus întregii lumi vestea despre nașterea lui Mesia.
„Ne aduce toate cele bune. Trebuie să fim cu inima și cu sufletul curat în fața Domnului. Când avem o durere mare, acolo de ducem și ne rugăm, că tare mult am avut.”
„În tot anul îl primesc cu icoana. Nouă ne place, suntem credincioși, suntem deja bătrâni. Casa e binecuvîntată și noi suntem cu sufletul curat”, au menționat gospodinele.
Preotul este ajutat de unul dintre puținii căruțași și sat care adună cele pregătite de gospodine.
„O mare parte din aceste prenoase se impart săracilor, celor care au nevoie mai mult ca oricând de atenție și grijă. În cadrul parohiei noastre avem și o cantina socială. Aceste dulciuri, acești colaci vor fi împărțțiți șiii beneficiarilor cărora cantina noastră le poartă de grijă pe tot parcursul anului”, a spus preotul Ioan Novac, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Țarigrad.
În Republica Moldova o parte din populație marchează Crăciunul pe stil nou, restul sărbătorind Nașterea Domnului după calendarul iulian, pe 7 iuanuarie.