Iresponsabilitate pe străzile din raionul Briceni. Șoferul unui microbuz de rută a fost tras pe dreapta de polițiștii de patrulare. Acesta conducea în stare de ebrietate.
S-a întâmplat în apropiere de satul Cotiujeni. Cei care au anunțat oamenii legii au fost chiar pasagerii, care au apelat 112.
După ce a fost înlăturat de la volanul mijlocului de transport, bărbatul de 59 de ani a fost testat alcoolscopic. Rezultatul a arătat o concentrație de 1,39 mg/l vapori de alcool în aerul expirat.
Pasagerii au fost preluați de un alt mijloc de transport.
Conducătorul auto este documentat pentru conducerea vehiculului în stare de ebrietate. Instanța de judecată urmează să se pronunțe, ulterior, în privința pedepsei.