Doi tineri de 20 și 25 de ani din Bălți au fost reținuți de poliție după ce au încercat să obțină în mod fraudulos un credit în valoare de 23 450 de lei de la o companie de microfinanțare. Pentru a solicita împrumutul, aceștia ar fi folosit datele personale ale unei alte persoane, transmise online.
Potrivit oamenilor legii, suspecții s-au prezentat drept titularii actelor de identitate și au indus în eroare reprezentanții instituției financiare, solicitând acordarea creditului. Datele personale utilizate pentru contractarea împrumutului ar fi aparținut unei alte persoane, fără ca aceasta să își dea consimțământul.
„În urma intervenției polițiștilor, mijloacele financiare au fost blocate, iar tentativa infracțională nu a fost dusă la bun sfârșit. Cei doi au fost identificați și reținuți pentru 72 de ore”, precizează Poliția R. Moldova.
În acest context, oamenii legii reiterează importanța protejării datelor personale și îndeamnă cetățenii să fie vigilenți în mediul online.
















