Oamenii legii au dejucat o tentativă de omor în Drochia, reținând în flagrant un bărbat de 72 de ani. Acesta ar fi plănuit să ucidă un alt bărbat, în vârstă de 60 de ani, pe care îl suspecta de o relație romantică cu soția sa.
Inițial, septuagenarul ar fi apelat la o persoană care își ispășise o pedeapsă cu închisoarea pentru omor, cerându-i să execute crima și să incendieze ulterior cadavrul cu benzină pe malul unui lac. Totuși, bărbatul s-a răzgândit și a decis să comită fapta singur, plănuind să-și sufoce victima cu un șnur electric.
Din fericire, planurile sale au fost zădărnicite de persoana contactată, care a ales să alerteze autoritățile. Ofițerii de investigație, în colaborare cu polițiștii din Drochia, l-au reținut pe suspect în flagrant, la domiciliul persoanei de la care ceruse ajutorul. În urma intervenției rapide, procurorii PCCOCS au obținut plasarea învinuitului în arest preventiv, printr-o decizie a Judecătoriei Bălți.
Ancheta este în desfășurare, iar, conform legii, învinuitul beneficiază de prezumția de nevinovăție.