Un copil de 3 ani din Durlești a fost lovit de un taxi. Acesta ar fi ieșit spontan din curtea casei. Potrivit polițiștilor, la volanul mașinii se afla un tânăr de 28 de ani.
În rezultatul accidentului copilul s-ar fi ales cu o fractură la picior.
În acest context, Poliția recomandă părinților să manifeste prudență maximă în raport cu copiii, al căror comportament deseori este imprevizibil.
„Explicați-le că strada NU este un loc de joacă și că este periculos să iasă în afara casei fără supravegherea unui adult”, se arată în comunicat.