Un copil de un anișor a fost salvat după ce a rămas blocat în mașină. Cazul a fost înregistrat în amiaza zilei de 13 noiembrie în orașul Orhei.
„Mama copilului a apelat de urgență Serviciul 112, solicitând intervenția echipelor de salvatori, după ce micuțul ei a rămas blocat în mașină. Femeia a parcat automobilul și din neatenție a lăsat cheile pe panoul de bord, înainte de a ieși din vehicul. Atunci când a intenționat să-și ia copilul, ușa automobilului s-a blocat, iar micuțul a rămas singur în interior”, se arată în comunicatul emis de IGSU.
La fața locului au intervenit angajații IGSU, care au deblocat ușa și au scos copilul în maximă siguranță. Intervenția salvatorilor a fost rapidă și eficientă, iar datorită apelării imediate și intervenției prompte a echipelor specializate, micuțul nu a avut de suferit.
Specialiștii îndeamnă părinții și cei care au în grijă minori să fie vigilenți și să asigure supravegherea permanentă a copiilor.
În cazul în care apar situații de urgență sau riscuri pentru viața și siguranța persoanelor, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.



















