Un bărbat de 49 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de omor, după ce ar fi ucis două persoane, cumnata sa și fiica acesteia, o tânără ce suferea de dizabilitate psihică. Crima a avut loc în noiembrie 2025, într-o gospodărie din orașul Nisporeni.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a mers în ospeție la rudele sale, unde a consumat vin împreună cu cumnata sa. Pe fondul unui conflict dintre femeie și fiica acesteia, o tânără cu dizabilitate psihică, ultima a fugit în curte. La rugămintea cumnatei sale, bărbatul a ieșit să convingă tânăra să convingă să revină în casă, însă a agresat-o, aplicându-i lovituri în zona feței.
Ulterior, după ce aceasta a căzut la pământ, inculpatul i-a înfășurat gâtul cu o sârmă și i-a aruncat corpul într-un șanț din ogradă. După comiterea primei crime, acesta s-a întors în locuință și i-a aplicat cumnatei o lovitură de cuțit în zona gâtului. Ambele victime au decedat în urma leziunilor suferite.
„Fiind audiat, inculpatul a declarat că regretă cele comise. A menționat că s-a speriat când a văzut tânăra însângerată și, crezând că a omorât-o, a încercat să mușamalizeze fapta. De asemenea, fiind panicat de cele comise, a omorât-o și pe mama acesteia. Totodată, inculpatul a declarat că avea resentimente față de tânăra cu dizabilități, întrucât aceasta le-ar fi spus copiilor săi că le pune lumânări la biserică pentru ca să moară. Pe mama acesteia a omorât-o de teamă că îl va denunța la poliție”, precizează Procuratura Generală.
Pentru fapta comisă, bărbatul a fost condamnat la 20 ani de închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip închis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.
















