Doi bărbați, cu vârste de 46 și 54 de ani, din Chișinău, au fost reținuți sub acuzația de escrocherie în proporții deosebit de mari, de către ofițerii Direcției investigații „Centru” și ai INI, în colaborare cu procurorii PCCOCS.
Între 2020 și prezent, aceștia au indus o victimă de 56 de ani în eroare, sub pretextul achitării unei datorii de peste 2 milioane de euro. Victima și-a cedat fabrica de mobilă din Chișinău unuia dintre suspecți, reducând prețul acesteia de la 2.750.000 de euro la 600.000 de euro. Ulterior, aceștia au refuzat să plătească datoria.
Cu sprijinul mascaților de la BPDS „Fulger”, au fost efectuate 12 percheziții la domiciliile, automobilele și birourile suspecților, unde au fost găsite și confiscate documente, dispozitive de stocare, telefoane mobile, cartele SIM folosite în comiterea infracțiunii, contracte, recipise, un calculator și droguri pe care unul dintre complici încerca să le distrugă.
Suspecții au fost reținuți pentru 72 de ore, iar conform legii, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare între 8 și 15 ani.



















