Zi cu emoții pentru mai mulți elevi din țară. După vacanța mare, astăzi, în 1.059 de școli a răsunat primul sunet de clopoțel. Dacă în 2023, profesorii au povestit copiilor despre „Moldova Europeană”, în acest an, prima lecție va avea genericul „Împreună pentru pace”.
Ieri, 1 septembrie, careul solemn a avut loc în 108 instituții de învățământ din țară.
În acest an, festivitățile dedicate începutului anului de studii 2024-2025 au fost organizate de școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia a fost adoptată de fiecare instituție în parte, după consultarea opiniei comunității școlare.
Noul an școlar a început, ca și în anii precedenți, cu deficit de cadre didactice. Cea mai mare criză de profesori se atestă în municipiul Chișinău. Totuși, Ministerul Educației se bucură că, în acest an, a reușit să angajeze ceva mai mulți tineri – în jur de 400, cu 15 la sută mai mulți față de anul trecut.