Președintele oficiului teritorial Ocnița al Partidului Politic „Şor” va comparea pe banca acuzaților. Acesta este învinuit că ar fi complice la finanțarea ilegală a formațiunii politice, acceptând cu bună știință 1,6 milioane de lei, bani oferiți din partea unui grup criminal organizat.
„Sursele financiare ilicite au fost integrate în activitatea şi întreținerea partidului cu scopul de a promova şi realiza intereselor partidului pe arena politică din Republica Moldova, având drept obiectiv obținere prin mijloace ilicite a puterii în stat”, precizează Procuratura Anticorupție.
Potrivit oamenilor legii, fiind responsabil de coordonarea activității organizației teritoriale din raionul Ocnița, știind că partidul politic este finanțat de grup criminal organizat, condus de fostul președinte al partidului, Ilan Șor, prin înțelegere prealabilă cu șefa Departamentului de monitorizare și control al partidului, în complicitate cu vicepreședinții partidului, trezorierul partidului, curierii responsabili de transportarea și repartizarea mijloacelor bănești către oficiul teritorial Ocnița, precum și alte persoane, a contribuit, prin complicitate, la acceptarea finanțării Partidului Politic „Șor”, prin prestarea de informații, servicii și acordarea de mijloace și instrumente.
În cadrul urmăririi penale, asupra bunurilor deținute de învinuit a fost aplicat sechestru în valoare de peste 440 de mii de lei, cu scopul de a asigura amenda și confiscarea specială.
Pentru fapta comisă, președintele oficiului teritorial Ocnița al Partidului Politic „Şor” riscă amendă de la 57,5 mii de lei până la 92,5 mii de lei sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.
„Învinuitul nu a recunoscut faptele incriminate, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani”, se mai arată într-un comunicat emis de Procuratura Anticorupție.
Amintim că o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când se dovedește vinovăția printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

















