La fiecare secție de votare din țară patrulează câte un echipaj de poliție. Măsura a fost întreprinsă pentru a descuraja și a împiedica coruperea alegătorilor.
„În aceste zile, mai ales astăzi, a fost sporit nivelul de activitate al poliției, mai ales în adiacentul secțiilor de votare, unde, cu regret, în ultima perioadă au existat derapaje din partea unor cetățeni. Este și obligativitatea noastră de a asigura un scrutin corect, și ca să nu admitem niciun fel de încălcare sau infracțiune. În fiecare secție de votare avem suplinite forțe ca să putem interveni cât mai prompt”, a precizat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul ediției speciale de la Jurnal TV.
Șeful IGP a mai îndemnat oamenii care observă vreun caz de corupere să se adreseze echipajului de poliție sau chiar să telefoneze la 112.