O dronă a fost descoperită în această dimineață în apropierea satului Fîrlădeni, raionul Căușeni, după ce un localnic a alertat poliția în jurul orei 10:00. Informațiile au fost transmise imediat autorităților competente, iar accesul cetățenilor în zona prăbușirii dronei a fost restricționat.
„La fața locului sunt prezente toate serviciile specializate, iar specialiștii secției tehnico-explozive a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare din cadrul IGP urmează să investigheze aparatul de zbor” Inspectoratul General al Poliției.