Federația Rusă instrumentalizează energia pentru a-și atinge interesele politice. Poziția a fost exprimată de ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, care a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), desfășurat la Bruxelles, acolo unde s-a discutat inclusiv despre criza energetică din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Șeful diplomației de la București a menționat sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, atât prin furnizarea de energie electrică și gaz, cât și prin pledarea constantă, la nivelul UE, pentru creșterea sprijinului european și al statelor membre pentru R. Moldova, este menționat într-un comunicat de presă emis de Ministerul Afacerilor Externe al României.
Totodată, Emil Hurezeanu a salutat anunțul Comisiei Europene privind acordarea unui sprijin financiar suplimentar de 30 de milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice.
De asemenea, ministrul a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei și R. Moldova.
Uniunea Europeană a anunțat luni că oferă Republicii Moldova un pachet de sprijin imediat, de 30 de milioane de euro, pentru depășirea efectelor crizei provocate de Rusia și Gazprom, în urma refuzului de a livra gaz în stânga Nistrului. Suportul va fi oferit pentru siguranța livrărilor de energie electrică în perioada imediat următoare pe ambele maluri ale Nistrului, dar și pentru reducerea presiunii tarifelor pentru cetățenii noștri.