Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit astăzi Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a Republicii Moldova, pentru contribuția excepțională la apărarea păcii și a libertății pe continentul european și în semn de recunoștință a poporului Republicii Moldova față de curajul poporului ucrainean.
„De patru ani și jumătate, ucrainenii își apără țara, iar prin curajul lor apără pacea pe întreg continentul. Moldova trăiește în pace și datorită acestui curaj”, a declarat Maia Sandu.
Distincția i-a fost conferită șefului statului ucrainean, în contextul evenimentelor dedicate sărbătoririi a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Maia Sandu se află astăzi la Kiev pentru a fi alături de poporul ucrainean, împreună cu alți lideri europeni.
În cadrul vizitei, șefa statului va participa și la reuniunea Coaliției de Voință, un grup de state care și-au unit eforturile în sprijinul Ucrainei.

























