Președinta Maia Sandu i-a adresat un mesaj de felicitare lui Nicușor Dan, învestit astăzi în funcția de președinte al României, urându-i mult succes în activitate, transmite IPN.
„Pe temelia unei istorii comune, construim împreună viitorul: prin proiecte care aduc beneficii reale cetățenilor și printr-un angajament ferm pentru valorile europene”, precizează șefa statului.
Nicușor Dan a fost votat președinte al României pe 18 mai, obținând în cel de al doilea tur de scrutin 53,60% din sufragii. Astăzi, a fost învestit în funcția de președinte al statului român după ce a depus jurământul în fața plenului reunit al parlamentului.
„În ceea ce privește relația cu Republica Moldova: sprijinirea parcursul său european, consolidarea și extinderea proiectelor comune în domeniul infrastructurii energetice și de transport, crearea fondurilor de garantare a investițiilor românești în Republica Moldova, continuarea și extinderea schimburilor culturale și academice și, nu în cele din urmă, funcționalizarea acelor instituții care produc dificultăți: vămile și autoritatea națională pentru cetățenie”, a menționat președinte român referindu-se la scopurile sale în timpul mandatului.



















