La sfârșit de 2024, la șapte ani distanță de când nu a mai publicat nicio poezie, Ana Blandiana a lansat volumul „Se face liniște în mine”. Colecția de poeme a apărut pe neașteptate, când nici scriitoarea nu credea că va mai scrie poezie vreodată. Explorează teme legate de moarte, divinitate și destin.
Jurnaliștii de la Libertatea au stat de vorbă cu Ana Blandiana, ajunsă la vârsta de 82 de ani, despre procesul creativ, lumea ei interioară din prezent, aprecierea față de public, dar și lecturile care-i aduc plăcere în ziua de azi, cât și dorințele pe care le are pentru România, în an electoral.
Premiul „Prinţesa de Asturia pentru Litere” 2024
Ana Blandiana, pe numele ei real Otilia-Valeria Coman (căsătorită Rusan), este una dintre scriitoarele emblematice ale țării noastre, recunoscută național și internațional pentru talentul ei, dar și pentru lupta pe care a dus-o pentru libertate și democrație în anii comunismului, când poeziile sale au fost interzise de Ceaușescu.
Pe lângă multele premii primite, în octombrie 2024 a devenit prima româncă recompensată cu premiul „Prinţesa de Asturia pentru Litere” 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de familia regală a Spaniei la Teatrul Campoamor din Oviedo.
„Scrierea ei, care îmbină transparenţa şi complexitatea, ridică întrebări fundamentale despre existenţa fiinţei umane, în zona privată şi în societate, în faţa naturii şi a istoriei”, și-a motivat juriul alegerea.
Jurnalul publicat în 2023
În 2018, Blandiana a lansat „Variațiuni pe o temă dată” și de atunci a luat o pauză de la poezie, până la final de 2024, când a publicat „Se face liniște în mine.” Între timp, în 2023, a scos volumul de memorii „Mai-mult-ca-trecutul. Jurnal”, unde relatează ce a însemnat pentru ea ultimii ani de comunism.
Inspirată de vara petrecută singură la țară
În discuția pe care am purtat-o cu Ana Blandiana, scriitoarea povestește cum vara trecută, în cele două luni pe care le-a petrecut singură la țară, a început să scrie din nou poezie, „ascultând liniștea în care crește iarba”.
A vorbit despre cum procesul creativ se întâmplă într-o liniște profundă, în zilele lipsite de orice program, dar și despre împăcarea cu propriul destin, fapt care nu-l absolvă de greutate. Moartea, subiect nelipsit din opera ei, o lasă fără teamă, în timp ce face cunoscut un regret mai puțin obișnuit.
„Poate să pară exagerat, dar cred că atunci când voi dispărea voi regreta nu ce nu am trăit, ci ce nu am citit, faptul că au rămas atâtea cărți pe care n-am apucat să le citesc”, zice ea.
„Toată viața am scris poezie în salturi”
Libertatea: „Se face liniște în mine” – când și cum a apărut colecția asta de poezii în viața dumneavoastră? Ce însemnătate au poeziile din carte pentru dumneavoastră?
Ana Blandiana: E o întrebare bună, deși pare puțin ciudată. Iar răspunsul ei este faptul, ciudat, că de la ultima carte de versuri, apărută în 2018, trecuseră 7 ani în care n-am mai publicat nici o poezie, doar cărți groase în care proza devenea eseu și eseul devenea proză. Toată viața am scris poezie în salturi, cu pauze între erupții și cu sentimentul, mereu repetat atunci când publicam un volum de versuri, că acesta este ultimul, chiar dacă îmi aminteam că așa mi se păruse și altădată și nu fusese adevărat.
Acum însă, după „Variațiuni pe o temă dată”, care a fost în multe privințe o carte specială, am avut cu adevărat sentimentul, în timp ce treceau anii, că nu voi mai scrie poezie. Și, deodată, în vara trecută, în timp ce stăteam la țară singură aproape două luni, nevenindu-mi să cred că am reușit să mă extrag din vârtejul agitației publice, am început să scriu ascultând liniștea în care crește iarba.
Libertatea:: Ați vorbit de mai multe ori despre vocea prin care poezia vine la dumneavoastră. Care este relația cu această voce, ați putea să o definiți?
Ana Blandiana: Evident, nu. Iar dacă nu ar fi vorbit despre acest mister nenumărați poeți înaintea mea, cred că nu aș fi avut nici curajul să-i mărturisesc existența. Tot ce pot să spun este că despre această voce este vorba atunci când se vorbește despre imposibilitatea de a defini poezia.
„Nu pot să amestec diversele compartimente ale vieții”
Libertatea: Într-un plan practic, când și cum scrieți? Aveți un anume ritual sau un moment al zilei preferat?
Ana Blandiana: Sunt foarte mulți ani de când nu am la dispoziție, așa cum mi-aș dori, întreaga viață pentru scris și citit (singurele ocupații care mă fac fericită), de când diversele implicări, cu sau fără voia mea, în viața publică îmi lasă doar vacanțele (pe care fac tot ce pot să le înmulțesc) pentru scris. Iar atunci mă închid pur și simplu, de preferință la țară, fără telefon, fără relații, numai cu pisica. Ceea ce vreau să spun este că nu pot să amestec diversele compartimente ale vieții. Nu pot să scriu ca Sadoveanu sau ca Maiorescu câteva ore pe zi printre obligații sociale, relații familiale, proiecte politice. Într-o zi în care am cel mai mic program în afara mesei de scris nu se mai pune problema să scriu.
Libertatea: Dacă ar fi să facem o scurtă retrospectivă, de la prima carte de poezii lansată, „Persoana întâi plural” (1964) la cea de acum, „Se face liniște în mine”, care credeți că sunt temele pe care le au în comun cele două și care sunt temele care vă inspiră sau pe care le simțiți importante în prezent?
Ana Blandiana: Deși criticii au vorbit întotdeauna despre continuitatea poeziei mele, despre trecerea temelor, chiar dacă transformate, dintr-o carte în alta, mi se pare evident că, între primele cărți și ultimele, accentele s-au schimbat până la a se inversa și a deveni chiar de sens contrar. În timp ce la început entuziasmul, revolta, fervoarea, mirarea, suferința chiar, se desfășurau între granițele societății și, plină de dragoste sau de durere, privirea era îndreptată mereu în afară, în ultimii ani, atenția, curiozitatea, uimirea își schimbă direcția și se întorc spre o realitate interioară, dacă nu chiar spre o irealitate. Comună între începutul și sfârșitul drumului rămâne profunda legătură cu natura în care (ca și în poezie) tot ce e firesc e miracol și spaima de prea multele cuvinte în virtutea idealului estetic de a spune cât mai puțin, pentru a sugera cât mai mult și chiar de a nu mai spune nimic pentru a sugera totul.
Un destin asumat
Libertatea: Am regăsit nostalgie, dar și multă speranță în „Se face liniște în mine”, pe lângă divinitate sau moarte. A părut că sunteți un om împăcat cu propriul destin, cu viața avută și pe care o aveți. Cum vă vedeți, cum e lumea interioară de acum?
Ana Blandiana: Cred că această impresie de împăcare cu propriul destin, care este exprimată, de altfel, și de titlul ultimului meu volum, este corectă în măsura în care împăcare nu înseamnă lipsă de reacție, ci asumare. Am fost întotdeauna împăcată cu destinul meu în sensul că nu mi-am dorit niciodată să fiu altceva decât eram sau să fac altceva decât să scriu. Am început să fac versuri înainte de a fi învățat să scriu și nu am visat niciodată altceva decât să pot scrie. Și să public, desigur, mai ales atunci când nu eram lăsată s-o fac, dar asta nu era totuși la fel de important. Faptul că mi-am asumat întotdeauna destinul nu a însemnat niciodată că el a fost unul ușor de suportat, ci că pentru mine, fericirea avea o definiție diferită.
Citește interviul integral AICI!
