O femeie de 44 de ani din raionul Drochia a fost amendată cu 50 de mii de lei pentru că a încercat să influențeze alegătorii, promițând bani și adaosuri la pensie în schimbul votului la alegerile prezidențiale din toamna trecută.
Potrivit informațiilor prezentate de Procuratura Drochia, în primul tur al alegerilor, femeia, care nu era angajată și nu avea atribuții oficiale în domeniul pensiilor, a racolat mai mulți vârstnici din localitate, promițându-le un adaos de 1000 de lei la pensie, dacă vor vota un anumit partid. Pentru a le „garanta” sprijinul promis, le cerea copii ale buletinelor de identitate.
Totodată organele de drept au specificat că în turul al doilea inculpata și-a schimbat opțiunea politică și a continuat acțiunile ilegale, oferind personal o sumă de 4 477 de lei unei familii de pensionari ca să voteze pentru un alt candidat. Femeia le-am promis beneficiarilor adaosuri lunare de la formațiunea care îl susținea.
După reținere, inculpata a fost pusă sub învinuire pentru comiterea infracțiunii de corupere a alegătorilor. Instanța a dispus aplicarea unei amenzi de 1000 de unități convenționale și a decis confiscarea banilor folosiți pentru influențarea votului.
Procuratura reamintește cetățenilor că oferirea sau acceptarea de bani în scop electoral reprezintă o infracțiune și se pedepsește conform legii, reiterând că alegerile corecte și libere depind de respectarea normelor de către toți participanții.



















