Prima zi de primăvară a fost cu pericol de moarte pentru trei bărbați. Aceștia au căzut sub gheața iazului din satul Sturzeni.
La fața locului au intervenit mai mulți salvatori. Din fericire, până la venirea lor, două persoane au reușit să iasă din apă.
A treia persoană se afla pe suprafața apei la o distanță de 50-60 metri de la mal. După ora 12:00, bărbatul a fost salvat de către echipa de intervenție. Acesta a fost transportat la Spitalul raional Rîșcani pentru supraveghere.























