Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a făcut publică lista candidaților cu care va participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului Politic Național al formațiunii.
Potrivit liderilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), echipa este formată din persoane cu experiență și expertiză din diverse domenii, precum sănătate, educație, sport, cultură, afaceri, agricultură, administrație publică, dar și din rândul diasporei.
„Am onoarea să am în spatele meu cei mai buni, cei mai devotați, cei mai patrioți oameni, cei care au reușit și s-au afirmat în domeniile lor – cultură, sănătate, sport, sectorul privat, mediul academic. Personalități care înțeleg gravitatea momentului și cât este de importantă sarcina care ne revine. Predecesorii noștri, părinții noștri, cei care au stat la începuturile renașterii naționale, acum ne privesc, sunt alături de noi și le transmit un singur mesaj – dacă ei au fost generația renașterii naționale, noi avem sarcina și obligația să fim generația integrării europene”, a declarat Igor Grosu




















