Cetățenii din șase localități ale Republicii Moldova sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege noii primari sau consilieri locali. Până la ora 12:00, 3 052 de alegători și-au exercitat dreptul la vot, ceea ce constituie 18,19% din totalul celor înscriși pe listele electorale de bază. Un anunț în acest sens a fost făcut de Comisia Electorală Centrală.

„Procesul de vot decurge în regim normal. Secțiile de vot se vor închide la ora 21:00. Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare pot solicita urna de vot mobilă la domiciliu până la ora 14:00. Cererea va fi însoțită de un certificat medical”, precizează CEC.
Amintim că astăzi au loc alegeri locale noi pentru alegerea primarului în comuna Călugăr, raionul Fălești, comuna Chiperceni, raionul Orhei, satul Talmaza, raionul Ștefan Vodă, comuna Boldurești, raionul Nisporeni, și satul Tabani, raionul Briceni, precum și alegeri pentru o nouă componență a consiliului sătesc Temeleuți, raionul Florești.


















