Un tânăr de 28 de ani din satul Cărpineni, raionul Hîncești, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de implicare în circulația ilegală a drogurilor.
Acesta acționa în baza unei înțelegeri prealabile cu alte persoane, cultiva semințe de cannabis procurate de peste hotare. După ce plantele ajungeau la maturitate, drogurile erau puse în circulație pe teritoriul raionului Hîncești, în cantități mari.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului, în anexele gospodăriei și în mașinǎ, oamenii legii au depistat și ridicat marijuana hidroponică, semințe de cannabis, un dispozitiv confecționat artizanal pentru consumul de substanțe narcotice, o râșniță, un cântar electronic de înaltǎ precizie, valută națională și străină. Toate obiectele ridicate urmează să fie supuse expertizei.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore. Conform legislației în vigoare, persoana găsită vinovată de asemenea infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 3 la 7 ani.



















