„Show Nebun” – un concept original ce îmbină spectacolul, educația civică și buna dispoziție a ajuns și la Edineț. Inițiativa face parte dintr-o campanie amplă de informare care își propune să aducă Uniunea Europeană mai aproape de oameni, printr-un format prietenos, interactiv și accesibil tuturor.
„Dorim să promovăm Uniunea Europeană într-o manieră interactivă, distractivă, pentru că UE este frumoasă în toată diversitatea ei. Oamenii vor dezbate știrile fake, informațiile mincinoase despre UE într-o formă distractivă”, a povestit Nina Prisăcaru, coordonatoarea campaniei de comunicare Europe Café.
În timp ce trupa Zebra Show a discutat cu publicul despre stereotipuri și mituri, interpretul Gabriel Nebunu și artiștii locali au făcut chef.
Oamenii spun că s-au distrat și s-au informat alături de familie și prieteni.
„Am venit cu familia, cu copiii, soțul, rudele, vecinii. Campania de informare este bine gândită. Mult tineret este pro Europa și sperăm să ajungem cu pași mici, spre un viitor mai bun.”
„Este un eveniment binevenit nu doar la Edineț, dar în întreaga țară pentru ca lumea să înțeleagă care sunt valorile adevărate pe care le promovăm noi, locuitorii acestei țări.”
„Mergem corect spre Uniunea Europeană. Eu sunt pensionară și sunt de acord cu acest parcurs bun.”
„În ultima vreme ne confruntăm cu atâta dezinformare, așa că acest eveniment este binevenit pentru a ne informa, pentru a ne cunoaște, pentru a tinde spre mai mult, spre mai bine”, au spus localnicii.
„Oamenii au obținut niște răspunsuri la întrebările de ce trebuie să aderăm, ce vom avea din asta, ce se va întâmpla după aderare?”, a declarat Rodelia Vasilcov, viceprimara mun. Edineț.
Umoriștii care au urcat pe scenă spun că îmbină ușor utilul cu plăcutul și au venit cu un mesaj pentru locuitorii din nordul țării:
„Este foarte ușor să îmbini activismul civic, arta și umorul. Mesajele pot fi subtile, dar pe înțelesul publicului.
Noi am făcut și videouri despre dezinformare. Puteți să intrați pe pagina noastră și să le priviți! În principiu, noi suntem foarte activi civic.
Să se informeze din mai multe surse și să vină la spectacole și să asimileze informația.”
Amintim că, în cadrul Caravanei UE în Moldova, spectacolul „Show Nebun” va ajunge în șase raioane, pe 29 mai – la Sîngerei.



















