După ani de succes și experiență acumulată în Chișinău și peste hotare, familia Zamă a ales să se întoarcă în satul natal – Cobani. Victor și Lilia, împreună cu cei trei copii, au decis să aducă cu ei tot ce au învățat și experiența acumulată pentru a transforma comunitatea într-una plină de armonie. Povestea lor începe cu amintiri din copilărie, momente pline de curaj și dorința de a crea un impact real, chiar și pentru câteva zeci de oameni din sat.
Încă de la revenire, au început să identifice nevoile comunității: locuri sigure pentru copii, accesibilitate pentru toate vârstele și spații de recreere pentru tineri și turişti. Au inițiat proiecte comunitare, au renovat spații publice, au adus pământ pentru nivelarea terenurilor și au plantat tei care, în câțiva ani, vor umple satul cu parfum și frumusețe. Întreaga familie s-a implicat activ: Victor în planificare și proiecte locale, Lilia în administrarea asociației și contabilitate, iar copiii au trăit experiența unei aventuri reale în propria lor comunitate.
Această întoarcere este mai mult decât o decizie personală. Este un exemplu despre cum pasiunea, experiența și implicarea pot schimba comunități. Prin acțiunile lor, familia Zamă arată că revenirea acasă poate fi un gest de dragoste, responsabilitate și dăruire. Cobani devine astfel un loc mai sigur, mai frumos și mai atractiv pentru locuitori și vizitatori, iar povestea lor inspiră și alte familii să contribuie la binele comunității.
„Să revin, nu singur cum am plecat, dar împreună că o dragă mea soție și cei trei copii”, spune Victor Zamă.
„Avem un șef care e de nota 10. Foarte bun! Dacă n-ar fi el, foarte mult lumea ar duce lipsă, chiar de toate!
Eu demult îl cunosc, dacă e din sat!”
„Un om foarte bun la suflet și îl cunoaștem demult”, spun localnicii.
VICTOR ZAMĂ, directorul executiv AO NEEMIA:
„Bine ați venit în casa familie Zamă!
Suntem aici împreună cu soția dragă, Lilia, și eu, Victor Zamă. Ne bucurăm că sunteți astăzi împreună cu noi în căsuța noastră.
În această gospodărie m-am născut, am copilărit. Am trăit până la vârsta de 18 ani când mi-am luat zborul pentru studii și nu știam niciodată că o să revin neapărat, mai ales că am împărtășit cu cineva această idee nu de mult. Reflectând la cei 10 ani care i-am petrecut deja, revenind din 2015 aici, credeam că drumurile mele sunt undeva sus, sus, sus și glumeam: am zburat sus pentru că am avut ocazia, după ce am plecat de aici din sat, am avut ocazia să particip la un eveniment la micul dejun cu președintele Statelor Unite. Adică m-am urcat la etaj 105 prin Statele Unite. Am fost în diverse țări și credeam că drumul meu este sus, sus, adică poate tot mai departe și mai departe de Cobani, mai ales gândindu-mă la Cobani, în special, în perioada anilor după anii 95, hai să spunem așa, când am plecat de aici din 91, mergând la studii, dar perioada în general, ca și țară, dar și ca și sat, nu era prea atractiv Cobani, la fel ca și Moldova. Și credeam că zbor departe și zbor interesant.
Această decizie a fost motivată de mai multe circumstanțe, de mai multe lucruri din viața mea și din viața noastră ca și familie. În perioada anilor 2012-2008, deja venind în sat și văzând cum v-am spus situația, deci, am zis că vrem, vrem ceva să dăm înapoi. Întrebarea este cum să facem lucrul ăsta? Și am început să discutăm, ar fi posibil, n-ar fi posibil, nu e chiar așa de ușor, trei copii mici, să lași Chișinăul cu atâtea oportunități.
În felul acesta, după mai multe discuții, rugăciuni și căutări, în 2015 ne-am încărcat toate lucrurile, copiii și ce am putut în mașină, lăsând Chișinău în urmă și revenind aici, la Cobani.”
LILIA ZAMĂ, soția lui Victor:
„A fost un pic de curaj, dar nu cred că lucrurile sunt chiar așa de triste, ca să zic. Oportunitățile pot fi create dacă ele nu există.
Și ceea ce m-a motivat, împreună cu Victor, este să dăm un lucru cu sens vieții noastre, pentru că am acumulat o oarecare experiență profesională și căutam un mod în care să valorificăm această experiență.
Așa cum Chișinăul are oportunități multiple, ne-am gândit că putem să ne folosim abilitățile în altă parte, unde este poate mai mare nevoie de ele. Nu am regretat niciodată deciziile pe care le-am luat împreună.
Am privit mereu la ceea ce am câștigat, revenind aici în Cobani. Natura, liniștea, oamenii, posibilitatea de a avea un impact real asupra a doar câtorva zeci de oameni, este mai valoroasă decât alte lucruri.
Mi-am asumat rolul, în primul rând, de a fi soție și mama, și de a ajuta asociația pe latura de contabilitate, de menținere a ceea ce înseamnă, în afară de lucru în teren, lucrul la birou.”
VICTOR ZAMĂ, directorul executiv AO NEEMIA:
„Povestea cu podul acesta – eu am o relație personală, să zic așa, pentru că la vârsta de cinci sau șase ani era un pod unde să treci pe el însemna o aventură. Și eu, fiind în mișcare, am căzut de pe acest pod, am căzut în apă.
Dar, apoi, când am revenit în sat acum zece ani, am zis că trebuie rezolvată problema asta, nu doar pentru mine personal, dar pentru toți cei care vin în zona asta.
Așa că, trei ani în urmă, am inițiat un proiect comunitar în care am invitat localnicii să se implice atât cu muncă, cât și cu donații, pentru ca să rezolvăm această problemă și să avem acces pentru toate categoriile de vârstă.
Așa că a fost o acțiune frumoasă. Noi ne-am propus să strângem în jur de 100.000 lei ca să putem să rezolvăm problema. În total, cu toți prietenii și localnicii am strâns 160.000 lei. Asta a fost, probabil, unul dintre primele proiecte frumoase, dar și de colectare de așa fonduri. Plus la asta, oamenii au contribuit cu muncă. A fost o implicare frumoasă a întregii comunități și avem un acces la „Vatra Horilor”, spre această zonă.
Iar aici, anul trecut, împreună cu un grup de voluntari, comunitatea și cu o parte din banii care ne-au rămas de la pod, am cumpărat 40 de tei și am creat aleia teilor. Sunt plantați de anul trecut, sperăm că în câțiva ani vom avea o aleie frumoasă, cu miros frumos de tei pentru localnici și pentru turiști.”
Victor discută cu copiii:
„Astăzi, împreună vom face o activitate. Voi cunoașteți activitatea, ați mai făcut-o cu doamna Angela? Apropo, doamna Angela vă transmite salutări, ea este la lecție. Voi sunteți mai norocoși că astăzi nu aveți lecție, dar aveți o activitate mai relaxantă.
Vom face jocul „Găsește diferența”. Tudor, o să primească fiecare dintre voi câte o foiță, dar o să o ținem cu fața în jos, bine? Da. Haideți, ia și dă mai departe.
Și după aceea când eu spun „start”, întoarcem și găsim cele 10 diferențe de pe foaia aceasta, bine? 2, 1, start! Încercuiți și puneți cifra! Dumitru, puneți 1, de exemplu, care-i diferența 1? Încercuiți și puneți 2, care-i diferența 2? Încercuiți, haideți și eu că am rămas în urmă un pic. 9 și acum să găsim 10.
Sofia, ai terminat prima? Bravo, eu o să vin să verific și următorul. Hai să vedem cine-i locul 2, cine-i locul 3.”
Despre activitatea zilnică:
„Cred că dacă mă gândesc la programul zilnic, este vorba despre rutina de dimineață. Noi îngrijim și de mama mea care stă la pat. Desigur, Lili are partea ei și eu pe a mea.
Da, avem un avantaj că nu pierdem timpul. De exemplu, când ne ducem la muncă dimineața, eu normal trebuie să ies cu mașina, dar Lili zice – nu, eu mă duc la muncă pe jos și mergem împreună la centrul comunitar. Ea preferă să facă o plimbare de dimineață.
Am ajuns, probabil, la vârsta când simțim nevoia să facem niște exerciții dimineața, așa, să fim mai în formă.”
Locurile pe care le-au transformat:
„Așa arată acum locul acesta cu pământ adus, dar, de fapt, este o gunoiște spontană, aici lumea arunca gunoiul. Fiind în față centrul comunitar, am zis că am vrea să schimbăm aspectul. Unul dintre lucrurile care pe mine mă pasionează este să transformăm ceea ce moare, ceea ce este vechi, în ceva frumos și nou. Și aici era gunoiște, un loc periculos pentru copii, pentru că este școala muzicală. Am zis ce-ar fi să avem posibilitate acum să lucrăm un pic ca să eliminăm gunoiul, să nivelăm și să plantăm, vrem să facem o altă alee de tei. Teii sunt deja în mașină. Sperăm să găsim tehnica și poate chiar în iarna aceasta, în toamna aceasta, locul acesta să capete o altă culoare și să devină atractiv, cu un miros frumos de tei, cu niște băncuțe, cu un loc de joacă pentru copiii din sat sau pentru vizitatori.
Acesta este deja un alt loc care face parte din micile noastre proiecte, care se referă la capitolul transformare. Și aici, în spatele centrului comunitar, noi când construiam, era o râpă, un loc unde se aducea gunoi și, cumva, un loc pe care lumea îl ocolea, să zic așa. Noi am reușit să aducem pământ, să umplem râpa, să acoprim gunoiul, să evacuăm. Grație finanțărilor, am reușit să instalăm câteva aparate pentru fitness, pentru sport.”
În vizită la centru:
„Acum ne aflăm la Centrul Comunitar „Aripele Speranței”. Am visat că vom avea așa un loc, atunci când zece ani urmă, în 2015, am revenit în sat și am căutat o clădirie. Nu eram sigur ce vom face, dar am vrut să fie un loc unde diferite categoriei de vârstă, copiii, tinerii, adulții, bătrânii, să aibă un loc unde să fie primiți, să se simte în siguranță, să aibă oportunități de a învăța și să fie un loc în care să simtă că e a lor.
Și am găsit această casă care precum spunea un prieten de-al meu, trebuia demolată cu un buldozer. Dar, în viziunea mea era un vis care vroiam să prindă aripi. Am cumpărat această casă și am început lucrările. Nu aveam nici bani, dar visul și prietenii au făcut ca acest loc să devină realitate.
Peste un an și jumătate am început să avem activități cu tinerii și copiii. Suntem în birou. Echipa noastră – Asociația Obștească „NEEMIA”, care e o echipă mică de cinci persoane și un voluntar, organizăm la centrul comunitar mai multe activități. Pe parcursul anului am avut mai multe activități – club de chitară, club culinar, clubul copiilor, un fel de after school, avem clubul voluntarilor, avem un club foarte interesant și care îmi place cu drag să vorbesc despre asta – clubul seniorilor pentru persoanele în vârstă. De aici, de fapt, e baza Asociației Obștești „NEEMIA”, de aici pornim pentru a face majoritatea activităților comunitare. A fost mult de lucru, dar a devenit realitate visul acesta.
Dacă aș răspunde direct la întrebarea dacă îmi pare rău, nu cred că regret. Am venit cu familia mea și am făcut multe lucruri care au adus un bine comunității de aici.”
ADAM MINAHAN, voluntar „Corpul Păcii”:
„Sunt din America, California. Sunt voluntar și lucrez aici, în Cobani, la centru comunitar, la bibliotecă, la primărie. Am venit în Cobani acum mai bine de un an, în august 2024. Am venit pentru că am vrut să fac un schimb de cultură și am vrut să învăț despre o altă cultură. Niciodată n-am fost în Europa și am auzit multe despre lumea aceasta. Am vrut să văd cum este lumea și am vrut să fiu de ajutor, să am un impact mic, dar cu oameni ca domnul Victor. Eu vin dintr-un orășel foarte mic din America care are 22.000 de oameni. Este, într-un fel, asemănător cu Cobani, dar am învățat mult despre moldoveni după ce am venit aici pentru că este ceva care este diferit față de satul meu din America. Aici, în Cobani, eu văd că oamenii sunt foarte uniți între ei, este o comunitate foarte puternică. Pentru mine este ceva foarte frumos faptul că domnul Victor a vrut să revină în satul Cobani, pentru că el a studiat peste hotare, în Anglia, el are un master și multe studii. Este foarte frumos că cineva cu mai multă experiență și mai multe studii vrea să revină în sat, unde s-a născut și a crescut, ca să ajute neamului. Acest lucru pentru mine este foarte frumos.
Când eram mai tânăr, am avut ambiții foarte mari și am vrut să fac o schimbare în lume. Acum, văd ce impact are domnul Victor în satul lui și mă gândesc să revin și eu în localitatea de baștină sau în una mai mică, cu un impact mai mic, dar mai real.”
Cantina care are grijă de vârstnici:
„Ne bucurăm să fim în cantina Centrului Comunitar „Aripile Speranței”, este unul din proiectele noastre de suflet, cantina socială, ceea ce înseamnă distribuție de prânzuri calde persoanelor în ietate și familiilor social vulnerabile. La moment, proiectul nostru înseamnă grija noastră pentru 30 de bătrâni, trei zile pe săptămână – luni, miercuri și vineri. Distribuim ceea ce avem aici: o zeamă gustoasă și o mămăligă cu brânză și smântână, probabil una din cele mai apreciate mâncăruri pe care le distribuim. O avem pe doamna Veronica, bucătăreasa care gătește. Ia vine dis-de-dimineață pentru a reușit să facă totul până la amiază și ca mâncarea să ajungă fierbinte pe mesele beneficiarilor. Zilele trecute, cineva din localitate m-a oprit și a zis: pot să donez 10 litri de ulei? Cu o zi mai înainte, altcineva a venit și a donat câteva lăzi de mere. Astăzi le oferim mere coapte. De bază, este finanțarea care vine din extern.”
MARIANA CHIȘCA, distribuitoare de alimente:
„Zilnic, facem livrare la 30 de persoane care chiar au nevoie de o masă caldă. Sunt persoane care nu văd, care stau la pat, care în toată ziua necesită ajutor de la cineva. Este un șef de nota 10, foarte bun, dacă n-ar fi el, foarte multă lume ar duce lipsă de toate – cărbuni, mâncare și multe altele. Ne bucurăm că suntem o echipă unită și facem față la toate lucrurile.”
Dialog între Victor Zamă și Maria Munteanu, beneficiară:
– Avem noroc că e cel mai bun drum din sat – spre biserică, restul drumului este destul de dificil de parcurs. Avem aici pâinea, e fierbinte, aș mânca și eu uneori, dar merge la bătrânii noștri dragi. Aici avem pâinea, zeama, merele.
– Hai să vedem pe mămuca Maria. Mămuca Maria, bună ziua! Unde-s vasele pentru mâncare?
– Vasele sunt aici.
– Lasă că le iau eu. Mamăliguța cu brânză – o primești sau o iau înapoi?
– Totul e bun, doar sănătate să fie. Vă spun drept, așa oameni încă nu știu, e de-al lui Dumnezeu. El stimează pe toată lumea și pe mine mă stimează, iar eu pe dânsul. Vă spun, el e un om al lui Dumnezeu, ne dă cărbuni, mâncare.
Dialog între Victor Zamă și o altă beneficiară:
Acum, împreună cu Adam am venit la mămuca Vera. Ea este unul dintre beneficiarii noștri de la cantina socială. Ne este dragă pentru că ne primește de fiecare dată cu emoții. Ea îmi spune: tu ești băiatul meu! Mămuca Vera nu a avut copiii, din câte știu. Ea a înfiat pe cineva, dar acum este singură și are probleme cu mobilitatea, nu iese din casă.
-Bună ziua! Afară e frig, dar mata stai la cald. Ce faci, ne așteptai? Ia pune mâna, e caldă. Vezi ce miroasă bine! Mata trebuie să știi cel mai bine cum e mâncarea pentru că ai fost bucătărească.
– Da, o viață am lucrat bucătărească.
– Unde ai lucrat, la grădiniță?
– Am lucrat vreo 10 ani la școală.
– Aha, la școală mata ai lucrat.
– Da, da, da. Am trecut de la grădiniță.
– Mamăligă cu brânză și smântână. Cred că asta nu-ți place.
– Nu mai spune. Cât de bună e mâncarea și cât e de gustoasă. Cât e de binevenită pentru un bătrân ca noi. Ne bucurăm, suntem neputincioși.
– Veronica ți-a trimis niște mere coapte.
La Casa Rurală Catinca:
„Vă urez bun venit la Casa Rurală Catinca. Este căsuța care oferă un spațiu pentru toți cei care vor să găsească liniște și să descopere ceva din autenticitatea vieții de la sat. De fapt, aici a locuit mătușa Catinca. Era vecina mea. Când eram mic veneam la mătușa Catinca. Ea nu avea copii, era destul de josuță și ne servea cu bomboane. Dacă puteam, o mai ajutam. Țin minte când deja eram la școală, mătușa Catinca era în vârstă, iar eu veneam și îmi făceam datoria de pionier, o ajutam la tăiat lemnele. Ea s-a trecut și a moștenit casa cineva din rudele ei. Dar căsuța începea să se dărâme. Nu era întreținută. Și când am revenit în sat în 2015, după vreo câțiva ani, am întrebat foștii proprietari, adică moștenitorii, dacă nu e de vânzare. Atunci, ei au spus că nu e de vânzare. Dar văzând cât de tare se dărâmă, undeva în mintea mea și în inima mea am zis că nu aș vrea ca această căsuță să se dărâme. Și până la urmă, cei care o aveau în proprietate, au zis că vor să o vândă, că oricum nu se prea face nimic cu ea. Uite, aceasta e ideea transformării! Eu n-am vrut ca ea să moară, pentru că ea are o valoare sentimentală pentru mine. Am cumpărat-o și lucrările de renovare au durat mult. Soția mea a fost cea care a cercetat mai mult, chiar dacă nu era din sat. Ea fiind chișinăuiancă a cercetat destul de mult. Am încercat să păstrăm mai multe elemente, ce înseamnă geamuri, uși, ca să o păstrăm pentru noi, pentru familia noastră, pentru orice vizitator, turiști.
În primul rând, le oferim un pic de experiență a ceea ce înseamnă trecutul, adică să stai într-o casă care are vreo 70 de ani, poate chiar peste. În doilea rând, e liniștea.
Avem biciclete pe care lumea poate să le închirieze ca să exploreze zonele sau să se poată mișca pe jos, pentru că satul are un potențial mare, cu stânci, peșteri, suta de movile și locurile de aici. De asemenea, noi suntem un fel de gazde.
De anul trecut avem o nouătate. Avem în spatele locuinței o căsuță pentru apiterapie. Vizitatorii pot să beneficieze de terapie cu albini.
Deci, atunci când am revenit în sat, am venit cu patru stupi de la Chișinău. Acum am la 30 de stupi. Anul trecut am procurat un stup de sticlă, care e mai mult un stup educativ pentru vizitatori, să poată să vadă cum e procesul. Acum, ele sunt ghemuite pentru iernare. Dar vara poți să vezi cum albinuțele lucrează. Aici avem căsuța pentru apiterapie. Aici sunt ordinișurile de unde albinele ies. Sunt una, doi, a treia nu este. Sunt trei pe partea cealaltă. Iar înăuntru sunt paturile pe care se poate de așezat. În 15 minute, probabil, te relaxezi și adormi. Îmi place să vin cu cartea aici, să citesc.”
Planuri de viitor:
„Ne dorim să continuăm să investim din experiența pe care o acumulăm pe parcursul vieții. Vrem să vedem comunitatea aceasta mai unită, să se simtă oamenii în Cobani mai bine, să vrea să stea în Cobani, să vrea să îl facă mai frumos. Ne-ar plăcea să călătorim un pic mai mult. Am muncit mult în ultimii ani. Dar, de asemenea, îngrijim de mama mea și nu putem să plecăm amândoi. Nouă ne place istoria și în locurile care au o încărcătură istorică. Sigur, ne-ar plăcea să ajungem în capitale europene care au multă istorie, ne-ar plăcea să avem mai mult timp pentru lectură, am vrea să ne mișcăm ceva mai mult pe domeniu de antreprenoriat, ca să ajutăm oamenii să poată să-și deschidă afaceri mici, să rămână în sat. De asemenea, sunt unele familii tinere care ar putea să poarte de grijă de părinții lor în vârstă. Astfel, am rezolva niște situații sau cazuri sociale. O direcție la care merită să gândim un pic mai mult este casa de bătrâni sau servicii sociale pentru bătrâni, poate mai bune, la un alt nivel.
Există posibilitatea să te bucuri și de ceea ce avem aici. Cred că oricine care ar face pasul acesta – asă migreze la sat, ar trebui să aibă un mecanism intern în care, cum spunea Lilia mai înainte, sunt anumite lucruri de care alegi să te bucuri. Sfatul meu este că, dacă stau la îndoială, atunci se poate să facă ca și noi. Dacă vei sta să calculezi prea mult, s-ar putea să nu mai faci pasul acesta. Pășește visător cu aventură și păstrează un mecanism intern în care să te ții în echilibru și chiar să te bucuri de ceea ce ai sau faci!”
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Dincolo de Chișinău: Regiunile aflate în dispută politică, sub reflector”, implementat de Media in Cooperation and Transition (MiCT) cu sprijin financiar din partea Ministerului Federal German de Externe, prin intermediul GIZ. Opiniile și punctele de vedere exprimate în material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Ministerului Federal German de Externe sau a GIZ.
Realizat de:
Jurnalista: Irina Lencauțan
Imagine: Viorel Novac
Editor Imagine: Serghei Nichitcenco
