Două persoane au fost reținute într-un dosar privind o presupusă schemă de evaziune fiscală și spălare de bani, cu o valoare de peste 17 milioane de lei. Este vorba despre administratorul și contabilul uneia dintre companiile vizate în anchetă.
Potrivit procurorilor PCCOCS, în schema investigată ar fi fost implicate, în cursul anului 2025, mai multe companii care importau și comercializau mărfuri electronice. Acestea ar fi ascuns o parte dintre plățile salariale și nu și-ar fi achitat integral obligațiile fiscale aferente.
În perioada 2–3 septembrie 2026, ofițerii Serviciului Fiscal de Stat și procurorii au efectuat percheziții la sediile unor companii, precum și la domiciliile și în automobilele persoanelor vizate în investigație.
În urma perchezițiilor au fost ridicate documente contabile, bani, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale despre care anchetatorii spun că ar putea avea legătură cu dosarul.
Materialele și bunurile ridicate urmează să fie examinate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și verificarea faptelor investigate.
Cele două persoane reținute urmează să fie vizate de măsuri procesuale stabilite de procurori și organul de urmărire penală, în condițiile legii.

























