Propaganda nu începe pe câmpul de luptă, ci în sălile de clasă. Aceasta este concluzia documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, care a ajuns și la Bălți. Zeci de oameni au urmărit povestea unui profesor care documentează schimbările produse în școlile Rusiei după invazia Ucrainei.
Filmul ceho-danez „Domnul Nimeni împotriva lui Putin” arată cum școala rusă în care preda Pavel Talankin s-a schimbat radical. Au apărut lecții obligatorii de patriotism, iar elevii sunt încurajați să susțină armata.
„Cred că acest film merită să fie văzut și de alte persoane. Am avut emoții, mă gândeam să nu de-a Domnul ca și băieții mei să ajungă în așa situații.”
„Cred că filmul merită vizionat de fiecare tânăr pentru că informează despre situația în lume. Cred că este util, informativ.”
Tinerii spun că astfel de producții îi ajută să privească evenimentele din mai multe perspective și să înțeleagă cât de important este să verifice informațiile pe care le consumă.
„Precum am văzut în film, toată propaganda începe în copilărie și este foarte important pentru noi, tinerii, să fim foarte informați despre situația politică, din toate punctele de vedere, să învățăm să gândim critic și să nu judecăm doar dintr-un punct de vedere, dar să fim multilateral dezvoltați. Este foarte important să prevenim această situație și în țara noastră care la fel este supusă propagandei ruse. Este important să vedem prin exemple cum poate fi și să luptăm pentru a nu ajunge la aceeași situație în țara noastră.”
„Consider că acest film ar trebui să fie vizionat de copii și părinți, să aibă o discuție, pentru că manipulările vin de oriunde – din stradă, de la școală, chiar și din familie.”
Documetarul a fost prezentat sub cerul liber, la Estrada de Vară din Parcul Central „Mihai Volontir”, pentru a fi cât mai accesibil.
„Ideea a venit în colaborare cu Ambasada Danemarcei în R. Moldova care ne-a oferit filmul și drepturile de autor pentru a-l putea viziona. Am înțeles că este foarte important să culturalizăm tinerii, să-i educăm și să le arătăm o altă parte a istoriei care se întâmplă în cele două țări vecine”, a menționat Giuliano Ciomschi, membru AO STUDEM din Bălți.
„Domnul Nimeni împotriva lui Putin” este unul dintre cele mai apreciate documentare ale anului 2025, iar în 2026 a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar.
























