Pe 2 martie sunt comemorați eroii căzuți în Războiul de pe Nistru, conflictul care a marcat profund istoria recentă a Republicii Moldova și a consolidat convingerea că pacea și independența trebuie prețuite și apărate.
Printre cei care au răspuns chemării în acele momente decisive se numără și Anatol Croitoru. Avea puțin peste 20 de ani când a decis să meargă pe front.
„Eu trebuie să fiu acolo. Pentru țara mea. Pentru independența noastră!”, sunt cuvintele care i-au definit hotărârea.
În 1992, a luptat ca voluntar, alături de alți consăteni, pentru apărarea suveranității țării. Un moment simbolic al participării sale la conflict a fost arborarea primului tricolor în localitatea natală, Coșnița, gest care a devenit un semn al speranței și al rezistenței.
Veteranul spune că a luptat pentru un viitor în pace, iar astăzi afirmă cu mândrie că sacrificiul și eforturile depuse atunci au contribuit la consolidarea unei Moldove libere.
Ziua comemorării rămâne un prilej de recunoștință față de cei care și-au pierdut viața în conflict și de respect pentru veteranii care au apărat independența țării.
















