În satul Mîndreștii Noi din raionul Sîngerei, schimbarea începe cu o bucată de piele, un ac și multă răbdare. Doi meșteri populari au deschis porțile propriei gospodării pentru copiii din localitate și au demonstrat că tradițiile pot deveni un instrument de educație și implicare.
„Dragi copii, vă place tabăra de astăzi? Daaa! Mai organizăm? Daaa! Astăzi învățați să faceți opincuțe, iar data viitoare veți învăța să faceți căciulițe mici.”
În atelierul de meșteșugărit, fiecare copil a descoperit că pentru a crea un obiect tradițional este nevoie de muncă și răbdare.
„Fac opinci. Luăm o bucată de piele și o croim, după care tăiem cu foarfeca și coasem. Nu este nici greu, nu este nici ușor. Ca obiectul să fie frumos trebuie străduință și răbdare multă”, a povestit Arina.
Pentru mulți dintre copii aceasta este prima experiență.
„Era greu, am luat o bucată de opincă, am tăiat-o, am pus o bucată de ață și am croit-o. O voi da tatălui meu să o pună la mașină. Este foarte greu să fii meșter popular. Trebuie să fii învățat de mic, să știi, să-ți placă lucrul acesta”, a mărturisit Lucian.
„Am crezut că va fi ușor, dar este foarte greu. Îmi place mult să interacționez cu copiii. Îmi place să fac opincuțe și să învăț cum se creează”, a spus Gabriela.
Pentru meșterii populari, atelierul este mai mult decât locul în care creează obiecte tradiționale. Este spațiul în care încearcă să demonstreze că și într-o localitate mică pot fi create oportunități de dezvoltare. În lipsa unui cămin cultural, soții Oleinic au ales să transforme propria gospodărie într-un loc al învățării, unde tradițiile sunt transmise prin experiențe practice.
„Dragostea de țară ne-a făcut să rămânem aici, gândul că copiii noștri trebuie să aibă un viitor lângă noi, lângă părinți. Aici investim și timpul nostru, și dragostea noastră, și dăruirea, pasiunea, totul este aici. Iată de ce organizăm diverse ateliere, această mică tabără de vară. Dacă copiii spun că le place și vor mai fi solicitări, desigur că vom mai organiza așa evenimente”, a menționat Alexandra Oleinic, meșter popular.
Rezultatele muncii familiei Oleinic depășesc de mult hotarele localității. Obiectele realizate în atelier sunt apreciate în întreaga țară și peste hotare. De la opinci și chimire până la articole din piele și blană, toate sunt lucrate manual, cu aceeași grijă pentru autenticitate și calitate.
„De o bucată de timp, lumea deja altfel se uită la meșteșugul nostru tradițional, îl prețuiește și este foarte căutat în ziua de azi, pentru că este un lucru sănătos și de folos pentru om. Noi am început să facem mai multe lucrări din piele, deja ne conducem după dorința omului. Într-o zi cineva ne poate spune că vrea ceva pentru spate, deoarece are dureri de spate. În altă zi, un chimir pentru un cântăreț”, a explicat Artur Oleinic, meșter popular.
Localnicii spun că astfel de inițiative îi apropie pe copii de valorile autentice și îi ajută să înțeleagă că tradițiile pot fi păstrate doar dacă sunt transmise mai departe. În același timp, ei învață să colaboreze și să fie mai implicați.
„Astăzi, meșterii noștri din sat, doamna Alexandra și Artur, au organizat o activitate pentru copii, unde să le demonstreze, să-i învețe cât de frumos este să facem o opincuță sau o altă haină, ceva tradițional care să rămână în amintire”, a spus Mariana Racioc, părinte.
„Eu mă gândesc că dacă ar fi mai des așa activități, ar fi foarte bine. Ei văd cum se fac lucrurile din bătrâni, din vechime, ceva frumos, cum se muncește din greu”, a spus Elena Caldare, părinte.
La prima ediție a taberei au participat 12 copii. Dincolo de obiectele pe care le-au luat acasă, aceștia au plecat cu o lecție și mai valoroasă: schimbarea începe prin implicare, iar o localitate se dezvoltă atunci când oamenii aleg să construiască împreună și să inspire.























