Geamuri noi, pereți termoizolați și condiții mai bune la Centrul de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități din satul Nihoreni, raionul Rîșcani. Instituția a fost renovată în cadrul unui proiect european care a adus nu doar economie de energie, ci și mai mult confort pentru oamenii care locuiesc aici.
Pentru mulți dintre beneficiari, centrul a devenit singura familie și singurul loc pe care îl mai pot numi „acasă”.
„Anterior era cam frig, geamurile vechi, ușile veci, dar acum au termoizolat și totul e bine, e mai cald. A devenit frumos, curat”, a povestit Nina Crimneac, beneficiară.
Unii dintre locatari trăiesc aici de zeci de ani. Au rămas singuri, iar problemele de sănătate i-au împiedicat să ducă o viață independentă. În centrul din Nihoreni și-au găsit liniștea și sprijinul de care aveau nevoie.
„Au schimbat geamurile, au reparat azilul integral. Au schimbat complet aspectul azilului”, a adăugat Ivan Casico, beneficiar.
Beneficiarii își amintesc cum în iernile grele făceau focul în sobe. Acum însă, în camere este mult mai confortabil, iar mâncarea – gustoasă.
În cadrul proiectului au fost instalate geamuri de calitate, au fost termoizolați pereții, soclul și podul. Pe lângă lucrările de renovare, proiectul a însemnat și modernizarea serviciilor sociale.
„În cadrul acestui proiect, la fel, am trecut printr-o reorganizare. Suntem un centru care prestează servicii sociale. A fost făcută o muncă enormă cu actele”, a menționat Svetlana Zabolotnaia, directoarea Centrului de plasament pentru persoane vârstnice și cu dizabilități „Andrei Colibaba”.
„Am realizat încă două obiective importante – mobilizarea comunitară, unde am încercat să aducem populației ideea că eficiența energetică este un lucru foarte benefic. Am avut mulți experți în domeniul documentației și perfecționării. Un scop aparte este acreditarea instituției date. S-a lucrat mult la manualul operațional, la planul strategic, la noul regulament, iar personalul a beneficiat de instruiri”, a povestit Aurelia Șoșu, asistentă de proiect, AO Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural.
Proiectul a fost implementat de AO „Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural Rîșcani” cu suportul financiar al Uniunii, cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO „Fondul de Inovații Sociale din Moldova”.
„În total, proiectul constituie 87.740 de euro. Primăria a venit cu o contribuție de aproape 200 de mii de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparație”, a subliniat Natalia Guțu, directoare, AO Asociația Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural.
„De servicii beneficiază, în special, locatarii acestui sat, la prețuri simbolice, absolut reduse. Centrul de plasament este ca o carte de vizită pentru satul Nihoreni. Această instituție, această clădire este finanțată și întreținută doar din bugetul local”, a conchis Igor Șoșu, primarul satului Nihoreni, r. Rîșcani
În prezent, azilul din Nihoreni numără aproape 30 de beneficiari și 20 de angajați.
























