Un tânăr dat în căutare de Judecătoria Edineț a fost reținut de o echipa mobilă a Direcției regionale „Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri, în apropierea satului Alexeevca.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, echipa a fost informată despre prezența acestuia în zonă și a intervenit prompt pentru identificarea și reținerea lui.
Conform informațiilor oficiale, tânărul era căutat în baza articolului 186 alineatul (2) din Codul Penal al Republicii Moldova, care vizează furtul, precum și a articolului 208 – atragerea minorilor la activitate infracțională.
După reținere, acesta a fost predat oamenilor legii pentru continuarea procedurilor legale. Alte circumstanțe ale cazului se stabilesc.
























