Un student moldovean a murit la Siena, Italia, după un transplant de inimă. Tânărul fusese internat la Spitalul Le Scotte, unde a avut loc recent intervenția chirurgicală, transmite IPN, cu referire la Gazzetta di Siena.
Un student moldovean a murit la Siena, Italia, după un transplant de inimă. Tânărul fusese internat la Spitalul Le Scotte, unde a avut loc recent intervenția chirurgicală, transmite IPN, cu referire la Gazzetta di Siena.
Potrivit presei italiene, tânărul în vârstă de 22 de ani a venit la Siena exclusiv pentru tratament medical. El avea grave probleme cardiace din anul 2021, fiind supus periodic unor controale medicale riguroase.
La începutul lunii decembrie 2025, medicii au identificat o inimă compatibilă, iar tânărul a fost internat pentru intervenție chirurgicală. Transplantul a decurs cu succes, iar starea tânărului a fost considerată stabilă în primele zile postoperatorii. După zece zile, pacientul a fost transferat din secția de terapie intensivă într-un salon obișnuit. La scurt timp însă, starea de sănătate a tânărului moldovean s-a deteriorat brusc și el a decedat.
Sicriul a fost transportat sâmbătă la Aeroportul Fiumicino, Roma, pentru a fi repatriat în Moldova. Tânărul este originar din Abaclia, raionul Basarabeasca.

Portalul de știri www.nordinfo.md a fost fondat de Asociația Obștească “VOCEA NORDULUI”, o asociație de media fondată în aprilie 2024, de către un grup de jurnaliști din nordul Republicii Moldova pentru a informa corect şi echidistant cetăţenii. Promovăm jurnalismul de calitate și democraţia.
©2024 NordInfo | All rights reserved.
©2024 NordInfo | All rights reserved.