Un bărbat în vârstă de 54 de ani, originar din raionul Cimișlia, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru muncă forțată. Potrivit Procuraturii Edineț, acesta își va executa pedeapsa într-un penitenciar de tip semiînchis și a fost privat de dreptul de a ocupa funcții de gestionare a unei întreprinderi, instituții sau organizații timp de trei ani.
Conform probelor administrate, în perioada 2014–2015, bărbatul administra o companie de transport de mărfuri din regiunea Moscova, Federația Rusă. Acesta a recrutat șase cetățeni ai Republicii Moldova – cinci bărbați și o femeie – cărora le-a promis angajare legală, contracte individuale de muncă și salarii cuprinse între 50.000 și 90.000 de ruble rusești pe lună.
În realitate, contractele nu au fost încheiate, iar după ce le-a achitat parțial salariile în primele luni, inculpatul a încetat să-și onoreze obligațiile financiare, invocând lipsa banilor. Victimele au muncit între o lună și cinci luni, uneori fără zile de odihnă, fiind plătite doar parțial sau deloc.
Potrivit procurorilor, prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la circa 1,3 milioane de ruble rusești, echivalentul a aproximativ 448.761 de lei. În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut parțial vina, susținând că nu a constrâns pe nimeni să muncească împotriva voinței sale și că restanțele salariale au fost cauzate de problemele financiare ale firmei. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.





















