FOTO // O nouă dronă, a treia într-o săptămână, descoperită pe teritoriul R. Moldova. Unde a fost depistat aparatul de zbor
O nouă dronă a fost depistată pe teritoriul Republicii Moldova. De această data, aparatul de zbor a fost localizat în extravilanul localității Coșernița, raionul Criuleni, în Republica Moldova. In urma incidentului, accesul cetățenilor în zona prăbușirii dronei a fost restricționat.
La fața locului se află toate serviciile specializate, iar o echipă din cadrul secției tehnico-explozivă a Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției (IGP) urmează să efectueze o investigație complexă asupra aparatului de zbor.
Amintim că în urmă cu două zile alte două drone rusești au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova: una în raionul Căușeni și alta în raionul Rîșcani. În reacție la aceste incidente, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a condamnat ferm aceste acte, catalogându-le drept „o încălcare gravă și un gest neprietenos” din partea Federației Ruse.
Citește și: O dronă a fost depistată într-un sat din raionul Căușeni. Accesul în zonă a fost restricționat
O altă dronă, descoperită în nordul țării. MAEIE: „O încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Ruse”
Citește și
13.10.2026 • Social
20 de tineri romi, în dialog cu MEC privind identitatea culturală și oportunitățile educaționale
13.10.2026 • Social
ANSP bate alarma! Un focar cu patru persoane, depistat la Florești
13.10.2026 • Social