Protestele care au început duminică în Iran cu manifestații ale comercianților, pe fondul hiperinflației și costului ridicat al vieții, s-au extins la universități și au devenit violente în unele părți ale țării. O clădire guvernamentală a fost luată cu asalt în sudul Iranului și un membru al forței de voluntari însărcinat cu protejarea regimului a fost ucis în urma ciocnirii cu protestatarii în vestul Iranului. Autoritățile au închis școlile și mai multe instituții publice miercuri, pe motiv de economie la energie, notează Adevărul.ro.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în ciocnirile care au avut loc joi între protestatari şi forţele de ordine, acestea fiind primele victime de la declanșarea celor mai ample proteste față de degradarea condițiilor de trai, care s-au transfirmat într-o revoltă antiregim, relatează AFP.
Joi, în a cincea zi de proteste, au fost semnalate confruntări în oraşe de dimensiuni medii, cu zeci de mii de locuitori. La Lordegan, doi civili au fost ucişi, potrivit agenției iraniene Fars.
Potrivit relatărilor din surse locale, manifestanţii au aruncat cu pietre în clădirile administrative – sediul guvernatorului, moschei, primărie şi bănci, iar poliţia a a apelat la gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea.
Totodată, au fost înregistrate „pagube importante” şi că au fost arestate mai multe persoane considerate de autorități drept lideri au protestelor.


















