Veaceslav Platon a fost trimis în judecată într-un dosar în care este învinuit că ar fi organizat și dirijat o schemă ilegală prin care ar fi urmărit să obțină un pachet de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA, suficient pentru a obține beneficii materiale și pentru a promova persoane loiale în organele de conducere ale băncii, ceia ce i-ar fi permis preluarea controlul asupra instituției financiare. Procuratura Anticorupție (PA) anunță că urmărirea penală a fost finalizată, iar cauza a fost expediată în instanță pentru examinare în fond.
În acest context, acesta este învinuit de dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înșelăciune, cauzând daune în proporții deosebit de mari acționarilor BC „Moldova-Agroindbank” SA, precum și de spălarea banilor în proporții deosebit de mari.
„Platon Veaceslav ar fi organizat o schemă prin care ar fi fost înregistrate tranzacții în lipsa voinței proprietarilor legali ai acțiunilor sau a succesorilor acestora, în baza unor documente false. În urma acestor tranzacții, ar fi fost obținut un pachet de acțiuni reprezentând 43,11% din capitalul social al BC „Moldova-Agroindbank” SA, în valoare de peste 400 milioane de lei. Ulterior, pentru a ascunde originea ilicită a acțiunilor obținute, acestea ar fi fost tranzacționate către companii nerezidente, al căror beneficiar real era Veaceslav Platon”, scrie Procuratura Anticorupție.
Totodată, mijloacele financiare utilizate pentru procurarea fictivă a pachetului de acțiuni al BC „Moldova-Agroindbank” SA ar proveni din „Laundromatul rusesc”.
Mai mult, obținerea pachetului de acțiuni i-ar fi permis lui Veaceslav Platon să promoveze persoane loiale în organele de conducere ale Băncii și, în consecință, să exercite controlul asupra acesteia pentru o anumită perioadă.
„Ulterior, prin hotărârile din 23 decembrie 2015 și 2 martie 2016, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a constatat că entitățile care au achiziționat și deținut pachetul de 43,11% din acțiunile BC „Moldova-Agroindbank” SA ar fi acționat concertat în raport cu această bancă. Acțiunile respective au fost ulterior anulate de Comisia Națională a Pieței Financiare și scoase la vânzare, la o valoare de peste 400 de milioane de lei”, se mai arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.
Potrivit PA, constatarea că acționarii ar fi acționat concertat s-a bazat, între altele, pe proveniența mijloacelor financiare utilizate la procurarea acțiunilor din aceleași surse interne și externe, circuitul dividendelor, traversarea în comun a frontierei de stat de către acționari și reprezentanții acestora, examinarea telefoanelor și calculatoarelor, utilizarea acelorași adrese IP, precum și pe documentele ridicate și declarațiile persoanelor audiate.
Amintim că, Platon a fost condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, dar a fost achitat în 2021, după ce procurorii au renunțat la acuzații. Ulterior, acesta a părăsit Republica Moldova și a fost anunțat în căutare internațională. În 2025, a fost reținut în Marea Britanie în baza unei cereri de extrădare, fiind ulterior eliberat pe cauțiune. Platon pledează nevinovat.
„În rezultatul adresării cererii de asistentă juridică internațională Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, privind efectuarea acțiunilor de urmărire penală și anume: aducerii la cunoștința lui Platon Veaceslav a ordonanței de punere sub învinuire și audierea acestuia în calitate de învinuit, ultimul în prezența apărătorului a refuzat să facă cunoștință cu actul de acuzare. În asemenea circumstanțe, fiind administrat probatoriul relevant întru confirmarea celor constatate, a fost dispusă și autorizată de instanța de judecată finalizarea urmăririi penale în lipsa învinuitului Platon Veaceslav”, precizează sursa citată.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.























