O tânără de la Facultatea Litere a Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, se numără printre câștigătorii Bursei Republicii Moldova. Este vorba despre Evghenia Matcovscaia, studentă în anul 4 la specialitatea Limba germană și limba engleză.
„Anii de studenție sunt un timp al devenirii, al căutărilor și al visurilor care prind aripi. Am înțeles că fiecare dintre noi are puterea de a schimba ceva – prin curaj, generozitate și responsabilitate. Vă îndemn să valorificați șansele pe care vi le oferă universitatea, să construiți cu încredere drumul vostru și să deveniți cea mai bună versiune a voastră. Succesul este o construcție zilnică, iar viitorul nostru comun se clădește aici și acum”, este îndemnul Evgheniei pentru tinerii din generația sa.
Bursa Republicii Moldova reprezintă o recunoaștere a performanțelor academice deosebite, a implicării consecvente și a dedicației în parcursul universitar.


















