Instanța supremă din Massachusetts a decis vineri că o mireasă care nu a mai ajuns la altar trebuie să returneze fostului logodnic un inel de logodnă de 70.000 de dolari de la Tiffany & Co, într-o decizie care a pus capăt celor 65 de ani în care instanțele din statul New England au încercat să stabilească cine este de vină atunci când o relație se destramă.
În hotărârea sa, instanţa a declarat că actualizează modul în care abordează procesele care vizează returnarea inelelor şi se alătură „tendinţei moderne” a statelor care tratează astăzi inelele de logodnă drept cadouri care trebuie returnate donatorului, indiferent de vină.
Într-o declaraţie, Nicholas Rosenberg, avocatul lui Settino, a calificat hotărârea drept dezamăgitoare, afirmând că „ideea unui inel de logodnă ca un cadou condiţionat se bazează pe noţiuni învechite”.
Procesele prin care se solicită returnarea inelelor sunt, în esenţă, ultimul tip de litigiu privind logodnele rupte recunoscut de instanţele din SUA, după ce, în anii 1930, statele au început să abolească cererile de „balsam de inimă” pe care femeile le puteau înainta anterior atunci când o promisiune de căsătorie era anulată.
Majoritatea statelor au urmat iniţial abordarea adoptată de instanţa din Massachusetts în 1959, care a considerat că cel care dăruieşte un inel de logodnă are dreptul la returnarea acestuia atât timp cât persoana respectivă nu a fost „vinovată” de anularea căsătoriei.
Acest principiu a guvernat litigiul dintre Johnson, un inginer pensionat de la Siemens, şi Settino, o fostă profesoară.
Johnson a anulat nunta planificată cu Settino în 2017 după ce a văzut pe telefonul acesteia mesaje cu un alt bărbat şi a suspectat-o că are o aventură. Settino neagă acuzaţiile lui Johnson, spunând că bărbatul era un prieten vechi de zeci de ani.
În 2018, Johnson a acţionat-o în instanţă pe Settino pentru a primi înapoi inelul de 70 000 de dolari cu care a cerut-o în căsătorie, însă un judecător a concluzionat că s-a înşelat în legătură cu aventura şi că trebuie să poarte vina pentru despărţirea lor. Dar o curte de apel a anulat hotărârea, ceea ce a condus la apelul la Înalta Curte de Stat.
Avocatul lui Settino a cerut instanţei să evite abordarea „extrem de sexistă” de a trata un inel ca pe un cadou condiţionat de căsătorie şi să urmeze în schimb Curtea Supremă din Montana, care a adoptat în 2002 o abordare de tip „no-take-backs”.
Dar instanţa a refuzat să facă acest lucru, judecătoarea Dalila Argaez Wendlandt citând „înţelegerea aproape universală a inelelor de logodnă ca daruri condiţionate în mod inerent de o căsătorie ulterioară”.
